Rugaciunile de seara


In Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, care pretutindeni esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata necuratia si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre pentru Numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Tatal nostru, care esti in ceruri, sfinteasca-se Numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi si ne iarta noua greselele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin!

Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca Unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Doamne, miluieste-ne pe noi, ca intru Tine am nadajduit, nu Te mania pe noi foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si ne izbaveste pe noi de vrajmasii nostrii, ca Tu esti Dumnezeul nostru, si noi suntem poporul Tau, toti lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim intru Tine, ci sa ne mantuim prin Tine din nevoi, ca Tu esti mantuirea neamului crestinesc.
Doamna miluieste (de 12 ori)
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Rugaciunea intai a Sfantului Macarie cel Mare, catre Dumnezeu Tatal
Dumnezeule vesnice si imparate a toata faptura, Cel ce m-ai invrednicit a ajunge pana in acest ceas, iarta-mi pacatele ce am facut in aceasta zi: cu lucrul, cu cuvantul si cu gandul si curateste, Doamne, smeritul meu suflet, de toata spurcaciunea sufletului si a trupului. Si-mi da, Doamne, intru aceasta noapte, a trece somnul in pace, ca sculandu-ma din ticalosul meu asternut, bine sa plac Preasfantului Tau Nume in toate zilele vietii mele, si ca calc pe vrajmasii mei cei ce ma lupta, pe cei trupesti si pe cei fara de trup. Si ma izbaveste, Doamne, de gandurile cele desarte, care ma spurca si de poftele cele rele, ca a Ta este imparatia, puterea si Slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a doua a Sfantului Antioh catre Domnul nostru Iisus Hristos
Atottiitorule, Cuvinte al Tatalui, insuti fiind desavarsit, Iisuse Hristoase, pentru multa milostivirea Ta, nu Te departa niciodata de mine robul Tau, ci odihneste intru mine pururea, Iisuse, Cel ce esti Pastor Bun al oilor Tale. Nu ma da ispitei sarpelui, nici nu ma lasa in pofta satanei, ca samanta putrejunii este intru mine, Tu, Doamne Dumnezeule, Cel Caruia ne inchinam, Imparate Sfinte Iisuse Hristoase, dormind eu, ma pazeste cu lumina cea neintunecata, cu Duhul Tau cel Sfant, cu care ai sfintit pe ucenicii Tai. Da-mi Doamne, si mie, nevrednicului robului Tau, mantuirea Ta in asternutul meu. Lumineaza mintea mea cu lumina intelegerii Sfintei Tale Evanghelii, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curatia cuvintelor Tale, trupul meu cu Patima Ta cea nebiruita, cugetul meu cu smerenia Ta il pazeste si ma ridica in vreme cuvioasa, spre a Ta slavire, ca preamarit esti cu Cel fara de inceput al Tau Parinte si cu Preasfantul Duh, in veci. Amin.

Rugaciunea a treia catre Duhul Sfant
Doamne, Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhule adevarate, milostiveste-te spre mine, pacatosul robul Tau, si ma miluieste si-mi iarta mie, nevrednicului, toate cate am gresit Tie astazi ca un om, si nu numai ca un om, ci si mai rau decat dobitocul. Pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete, din obiceiul cel rau, din voia cea sloboda si din lene: ori de m-am jurat cu Numele Tau, ori de l-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau pe cineva am clevetit in mania mea, sau am scarbit, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau frumuste straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatele fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune nu m-am ingrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte; ca acestea toate si mai mari decat acestea am facut.
Miluieste-ma, Stapane si Facatorul meu, pe mine, lenesul si nevrednicul robul Tau, si ma usureaza si ma slobozeste si ma iarta, ca un bun si de oameni iubitor. Ca in pace sa ma culc si sa dorm eu, pacatosul si necuratul si ticalosul si sa ma inchin si sa cant si sa preaslavest Preacinstitul Numele Tau, impreuna cu al Tatalui si al Unuia Nascut Fiului Lui, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a patra
Doamne, Dumnezeul nostru, orice am gresit in aceasta zi cu cuvantul, cu lucrul si cu gandul, ca un Bun si Iubitor de oameni, iarta-mi. Somn cu pace si fara scarba daruieste-mi. Pe ingerul Tau cel aparator il trimite sa ma acopere si sa ma pazeasca de tot raul; ca Tu esti pazitorul sufletelor si trupurilor noastre si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea a cincea
Doamne, Dumnezeul nostru, intru care am crezut si al Carui Nume, mai vartos decat tot numele il chemam. Da-ne noua iertare sufletului si trupului, celor ce mergem spre somn, pazeste-ne de toata naluca si fara de intunecata dulceata, potoleste pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdarii trupesti si ne da in curatie a vietui cu lucrurile si cu cuvintele, ca dobandind viata cu fapte bune, sa nu cadem din binele Tau cel fagaduit, ca bine esti cuvantat in veci. Amin.

Rugaciunea a sasea catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu
Preacurata si binecuvantata de Dumnezeu Nascatoare Marie, Maica cea buna a Bunului Imparat, varsa mila Fiului tau si Dumnezeului nostru spre patimasul meu suflet si cu rugaciunile Tale ma indrepteaza spre fapte bune, ca cealalta vreme a vietii mele fara de prihana sa o trec si prin tine raiul sa dobandesc, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce esti una Curata si binecuvantata.

Rugaciunea a saptea catre Sfantul Inger
Ingerul lui Hristos, pazitorul meu cel Sfant si acoperitorul sufletului si trupului meu, iarta-mi toate cate am gresit in ziua de astazi si de toata viclenia vrajmasului meu celui potrivnic ma izbaveste; ca sa nu manii cu nici un pacat pe Dumnezeul meu si te roaga pentru mine, pacatosul si nevrednicul rob, ca sa ma arati vrednic bunatatii si mile Preasfintei Treimi, si Maicii Domnului meu Iisus Hristos si tuturor Sfintilor. Amin.

Condacul Nascatoarei de Dumnezeu
Aparatoare Doamna, pentru biruinta multimiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem Tie Nascatoare de Dumnezeu, noi robii tai. Ci ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne din toate nevoile, ca sa strigam Tie: Bucurate, Maica, pururea Fecioara!
Fecioara care esti pururea slavita, de Dumnezeu Nascatoare, Marie, Maica lui Hristos, Dumnezeul nostru, primeste rugaciunile noastre si le du Fiului si Dumnezeului nostru, ca sa mantuiasca si sa lumineze, pentru tine, sufletele noastre.
Toata nadejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub acoperamantul tau.
De Dumnezeu Nascatoare, Fecioara, nu ma trece cu vederea pe mine, pacatosul, celui ce-mi trebuie al tau ajutor si a ta folosinta, ca spre tine nadajduieste sufletul meu si ma miluieste.

Rugaciunea Sfantului Ioanichie
Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta, slava Tie!

Rugaciune catre Maica Domnului
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat, Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale preacuviosilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor Tai, mantuieste-ma pe mine, pacatosul.

Rugaciunea Sfantului Ioan Damaschin
Stapane, Iubitorule de oameni, au doara nu-mi va fi mie acest pat groapa? Sau inca vei mai lumina cu ziua, ticalosul meu suflet? Iata, groapa imi zace inainte, si iata moartea imi sta de fata. De judecata Ta, Doamne, ma tem si de munca cea fara de sfarsit; iar a face rau nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, pururea Te manii si pe Preacurata Maica Ta si pe toate puterile ceresti, si pe Sfantul Inger, pazitorul meu. Si stiu, Doamne, ca nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toata osanda si munca. Ci, rogu-te, Doamne, mantuieste-ma dupa multimea bunatatii Tale, ca de vei mantui pe cel drept, nu e lucru mare, iar de vei milui pe cel curat, nu este nici o minune, ca sunt vrednici de mila Ta; ci spre mine pacatosul sa faci minuni cu mila Ta, intru aceasta sa arati iubirea Ta de oameni ca sa nu biruiasca rautatea mea bunatatea si milostivirea Ta cea nespusa, ci, precum voiesti, tocmeste pentru mine lucrul.

Apoi zicem cu inchinaciuni pana la pamant:
Ma inchin Tie, Preasfanta Treime, Care esti o fiinta de viata facatoare si nedespartita: Parinte, Fiule si Duhule Sfinte; cred intru Tine si Te marturisesc si Te slavesc, multumescu-Ti si Te laud, cinstescu-Te si Te preainalt si Te rog: miluieste-ma pe mine, nevrednicul robul Tau, pentru Numele Tau. (de 3 ori)
Ma inchin tie, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care ai aratat noua Lumina cea adevarata cu nastearea ta, Imparateasa cerului si a pamantului, nadejdea celor fara de nadejde, ajutatoarea neputinciosilor si impaciutoarea tuturor pacatosilor. Tu ma acopera si ma apara de toate nevoile si impresurarile sufletesti si trupesti si-mi fii folositoare cu prea puternicele tale rugaciuni, rogu-ma. (o inchinaciune)
Preasfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, primeste aceasta putina rugaciune si o du Fiului tau si Dumnezeului nostru, ca sa mantuiasca si sa lumineze pentru tine, sufletele noastre.(o inchinaciune)
Toate puterile ceresti: Scaune, Domnii, Inceptatorii, Stapanii, Puteri, Heruvimi, Serafimi, Arhangheli si Ingeri, rugati-va lui Dumnezeu pentru mine, pacatosul, rogu-ma si ma cucereasc voua. (o inchinaciune)
Sfinte si mare Proorocule Ioane, inainte mergatorule si Botezatorul Domnului, cel care ai patimit pentru Hristos si ai luat indrazneala catre Stapanul, roaga-te pentru mine, pacatosul, ca sa ma mantuiesc pentru rugaciunile tale. (o inchinaciune)
Sfintilor ai lui Dumnezeu: Apostolilor, Proorocilor, Mucenicilor, Arhiereilor, Pustnicilor, Tematorilor de Dumnezeu, Dreptilor, locuitorilor in pustie, Calugarilor, Patriarhilor si toti Sfintii care ati patimit pentru Hristos si ati castigat indrazneala catre Stapanul, rugati-va pentru mine, pacatosul, ca sa ma mantuiesc pentru rugaciunile voastre. (o inchinaciune)
Sfinte Ioane Gura de Aur, cu Vasile cel Mare, cu Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul si cu facatorul de minuni Nicolae, si cu toti Sfintii incepatori ai preotiei, ajutati-mi si ma miluiti cu rugaciunile si ajutorul vostru. (o inchinaciune)
Toate Sfintele femei: Mironosite, Mucenite, tematoare de Dumnezeu si fecioare, care ati slujit lui Hristos cum se cade, rugati pe Dumnezeu pentru mine, pacatosul. (o inchinaciune)
Cea nebiruita si Dumnezeiasca putere a cinstitei si de viata purtatoare Crucii Domnului, nu ma lasa pe mine, pacatosul, ci cu puterea ta ma acopera de toata ispita cea trupeasca si sufleteasca. (o inchinaciune)
Preasfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, nadejdea tuturor credinciosilor, pentru ca alta indrazneala si nadejde nu am, fara numai pe tine, cea cu totul nevinovata, Stapana mea si Doamne de Dumnezeu Nascatoare, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu, pentru aceea ma rog: miluieste-ma si ma izbabeste de toate rautatile mele, si roaga pe Milostivul tau Fiu si Dumnezeul meu, ca sa miluiasca ticalosul meu suflet, sa ma izbaveasca de vesnicele munci si sa ma invredniceasca Imparatiei Sale. (o inchinaciune)
Sfinte ingere, pazitorul meu, acopera-ma cu aripile bunatatii tale si izgoneste de la mine toata lucrarea cea rea a diavolului si roaga pe Dumnezeu pentru mine, pacatosul.
Lumineaza ochii mei Hristoase Dumnezeule, ca nu cumva sa adorm intru moarte, ca nu candva sa zica vrajmasul meu: intaritu-m-am asupra lui.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Sprijinitor sufletului meu fii, Dumnezeule, ca umblu prin mijlocul a multe curse, izbaveste-ma de ele si ma mantuieste, Bunule ca un Iubitor de oameni.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preaslavita Maica lui Dumnezeu, care esti mai sfanta decat Sfintii Ingeri, neincetat te cantam cu inima si cu gura, marturisindu-te ca tu este de Dumnezeu Nascatoare, caci cu adevarat ne-ai nascut noua pe Dumnezeu intrupat si te rogi neincetat pentru sufletele noastre.
Si ne da noua, Stapane, celor ce mergem spre somn, odihna trupului si sufletului si ne pazeste pe noi de intunecatul somn al pacatului si de toata intunecata si cea de noapte patima a dulcetii. Conteneste intaratarile patimilor, stinge sagetile vicleanului cele aprinse si cele pornite asupra noastra cu viclesug. Zburdarile trupului nostru le potoleste si tot gandul nostru cel pamantesc si trupesc il adormi. Si ne daruieste noua, Dumnezeule, minte desteapta, cuget curat, inima treaza, somn usor si de toata nalucirea satanei nestramutat; si ne scoala in vremea rugaciunii intariti intru poruncile Tale si pomenirea judecatilor Tale intru noi nestricata avand-o. Cuvantare de slava Ta in toata noaptea ne daruieste, ca sa cantam si bine sa cuvantam si sa slavim Preacinstitul si Preaincuviintatul Numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preaslavita pururea Fecioara, binecuvantata de Dumnezeu Nascatoare, du rugaciunea noastra la Fiul Tau si Dumnezeul nostru, si cere sa mantuiasca prin tine sufletele noastre.
Slabeste, lasa, iarta, Dumnezeule, greselile noastre, cele de voie si cele fara de voie, cele cu lucrul si cu cuvantul, cele cu stiinta si cu nestiinta, cele din noapte si din zi, cele cu mintea si cu gandul; toate le iarta noua, ca un Bun si Iubitor de oameni.
Pe cei ce ne urasc si ne fac noua strambatate, iarta-i, Doamne! Celor ce ne fac bine fa-le bine! Fratilor si rudeniilor noastre, daruieste-le cererile cele catre mantuire si viata vesnica. Pe cei ce sunt intru neputinta, cerceteaza-i si vindecare daruieste-le! Pe cei de pe mare ocarmuieste-i! Cu cei calatori, impreuna calatoreste; pe cei din vazduh ocroteste-i. Celor ce ne slujesc si ne miluiesc pe noi, iertare pacatelor daruieste-le! Pe cei ce ne-au poruncit noua, nevrednicilor, sa ne rugam pentru dansii, miluieste-i dupa mare mila Ta! Pomeneste Doamne, pe cei mai inainte adormiti, parintii si fratii nostri si-i odihneste, unde cerceteaza lumina Fetei Tale. Pomeneste, Doamne, pe cei ce aduc daruri si fac bine in Sfintele Tale Biserici si le da lor cererile cele catre mantuire si viata vesnica! Pomeneste-ne, Doamne, si pe noi smeritii, pacatosii si nevrednicii robii Tai! Lumineaza mintea noastra cu lumina cunostintei Tale si ne indrepteaza in calea poruncilor Tale pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, si ale tuturor Sfintilor Tai, ca bine esti cuvantat in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea Cinstitei Cruci
Sa se scoale Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la Fata lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul; cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara dracii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu, si se insemneaza cu semnul Crucii si zic cu veselie: Bucurate-te, preacinstita si de viata purtatoare Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a Rastignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot pizmasul. O! Preacinstita si de viata purtatoare Crucea Domnului, ajuta-mi, cu Sfanta Doamna, Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, si cu toti Sfintii in veci. Amin.
Ingradeste-ma, acopera-ma si ma pazeste, Doamne, cu puterea cinstitei si de viata purtatoarei Crucii Tale, departand de la mine tot raul. Amin.
In mainile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, iti incredintez sufletul meu, pazeste-ma, binecuvanteaza-ma, miluieste-ma dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale si viata vesnica imi daruieste. Amin.