Sf. Ier. Antim Ivireanul

Sfantul Ierarh Antim Ivireanul

Intre vladicii care au inscris pagini stralucite in istoria Bisericii noastre se numara si mitropolitul Tarii Romanesti, Antim Ivireanul. S-a nascut in Iviria sau Georgia de azi, in jurul anului 1650, din parintii Ioan si Maria, primind la botez numele de Andrei. Inca din tinerete a cazut rob la turci, care l-au dus la Istanbul (Constantinopol). Se pare ca dupa ce a scapat din robie a trait in preajma Patriarhiei ecumenice, unde a invatat sculptura in lemn, pictura si broderia. In Istanbul a invatat limbile greaca, araba si turca. Probabil tot acolo s-a calugarit.

In jurul anului 1690, evlaviosul domn Constantin Brancoveanu l-a adus in Tara Romaneasca. Aici a invatat mestesugul tiparului de la fostul episcop Mitrofan al Husilor, care conducea in acel timp tipografia domneasca din Bucuresti. In octombrie 1691 a tiparit el insusi o carte greceasca, in care iscalea "Antim ieromonah". Dupa alegerea episcopului Mitrofan in scaunul vladicesc de la Buzau, Antim a ajuns conducator al tiparnitei domnesti de la Bucuresti. Acolo a lucrat pana in 1694, tiparind alte trei carti, intre care si o Psaltire romaneasca, cu versuri scrise de el in cinstea lui Constantin Brancoveanu, semn ca invatase bine limba noii sale patrii. In 1696 ieromonahul Antim s-a mutat in manastirea Snagov, unde a intemeiat o noua tipografie, fiind si egumenul acestei manastiri. La Snagov a stat pana in 1701, tiparind 15 carti, dintre care 5 in romaneste. Acum a tiparit un Liturghier greco-arab (1701), pentru trebuintele credinciosilor ortodocsi din indepartata Patriarhie din Antiohia Siriei. La Snagov ieromonahul Antim a deprins cu mestesugul tiparului si pe o seama de ucenici, dintre care cel mai de seama a fost Mihail Stefan (Istvanovici), care mai tarziu a tiparit carti la Alba Iulia si chiar in tara natala a lui Antim, adica in Iviria.

In anul 1701 Antim s-a reintors in Bucuresti. Din acel an si pana in 1705 a continuat aici sirul tipariturilor, editand un numar de 15 carti, intre care si un Ceaslov greco-arab (1702), tot pentru credinciosii din Patriarhia Antiohiei, Noul Testament in romaneste (1703) si altele.

Calitatile deosebite cu care era inzestrat ieromonahul Antim, ca si munca rodnica si neobosita pe care a depus-o inca din clipa venirii sale in Tara Romaneasca, l-au facut vrednic de a fi ales episcop al Ramnicului, la 16 martie 1705.

Sf. Mc. Filofteia

Sfanta Mucenita Filofteia

In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este pomenita Sfanta Mucenita Filofteia, ale carei moaste se gasesc la Curtea de Arges. Dupa anumite stiri privitoare la viata ei, aflam ca s-a nascut pe la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo, care pe atunci era capitala "imperiului romano-bulgar", intemeiat si condus o vreme de fratii Petru si Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele "Filofteia", care in greceste inseamna "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale vieti pamantesti. Se spune ca si mama viitoarei sfinte era romanca de neam, din sudul Dunarii si o femeie foarte evlavioasa. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu si de aproapele, faptele de milostenie, rugaciunile si postul si alte virtuti care trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin. Fiind copila inca, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mama, ramanand astfel orfana. Cu incredere in Dumnezeu, a ramas in casa parinteasca, respectand toate cele ce invatase de la mama ei, traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta.

Dar dupa o vreme tatal ei s-a recasatorit, luandu-si o femeie cu o viata cu totul diferita de cea a primei sale sotii. Era firesc atunci ca aceasta femeie sa n-o iubeasca pe Filofteia, obisnuita cu rugaciunea, cu postul si cu mila fata de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multa ura impotriva acesteia, mai ales cand se ducea la biserica sau cand se ruga si facea fapte de milostenie. In acelasi timp, cauta sa intarate si pe tatal blandei copile impotriva ei. Dar toate vorbele de ocara, bataile si muncile la care o punea tatal si mai ales mama ei vitrega, n-au putut s-o abata de la virtutile care ii impodobeau sufletul, mai ales de la faptele milosteniei. in inima ei se intiparisera cuvintele Mantuitorului: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecata: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa manamc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol am fost si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine " (Matei 25, 34-36). Intre altele, de multe ori cand ducea mancare tatalui ei la camp, o parte din ea o dadea unor oameni saraci.

Sf. Cuv. Parascheva de la Iasi

Sf. Cuv. Parascheva de la Iasi

Sfanta Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Dupa o vreme se retrage in pustie. Urmand sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.

Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca intr-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un inger i-a spus in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam scrie in Cazania sa: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".

Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.

A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditiei se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis "si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva" i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

Stefan cel Mare si Sfant

Stefan cel Mare si Sfant

Odraslit din pamantul Moldovei, maritul Voievod Stefan cel Mare a fost numit si cinstit din totdeauna de catre poporul dreptcredincios: bun, mare si sfant. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinta cu care a condus tara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi si tradatori, sfant pentru lucrarea lui intru apararea intregii crestinatati si zidirea unui mare numar de biserici si manastiri.

Dreptcredinciosul Voievod s-a nascut la Borzesti, din parintii binecredinciosi crestini voievodul Bogdan al II-lea si doamna sa Maria-Malina Oltea, aratandu-se din frageda copilarie cu deosebita dragoste fata de tara si credinta stramoseasca. Curand, dupa uciderea tatalui sau, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457. Incercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferinte, nu si-a pierdut niciodata nadejdea in Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie si-a purtat jugul vietii sale.

Stefan cel Mare si cel Sfant a luptat pentru apararea intregii crestinatati "pana la moarte" cu capul sau adica, "cu pretul vietii sale", cum arata in scrisoarea adresata principilor intregii crestinatati, chemandu-i la lupta sfanta de aparare a credintei crestine. 

Stefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruintele sale nu pe seama iscusintei mintii sale ci, cu smerenie pe seama voii si puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu in ajutor. Maritul Voievod a fost nu numai aparator, ci si marturisitor al credintei prin numarul mare de manastiri si biserici zidite, atat in Moldova cat si in Muntenia, Transilvania si Muntele Athos. Prin frumusetea si maretia acestor sfinte lacasuri, impodobirea lor cu pictura, inzestrarea lor cu cele necesare sfintelor slujbe, toate lucrate cu o maiestrie artistica neintrecute pana astazi, binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfant aduce inaintea lui Dumnezeu "slava poporului sau", adica a neamului nostru romanesc.

Ca om al rugaciunii, evlaviosul Voievod a cerut sfintitilor parinti sa se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru ostenii sai, pentru cei vii si pentru morti.

Sfintii Mucenici "doctori fara de arginti" Cosma si Damian (1 iulie)

Acesti sfinti au trait in marea cetate a Romei in zilele imparatului Carin, si erau frati, iar cu mestesugul doctori, vindecand nu numai oameni, ci si dobitoace. Ei cereau ca plata de la cei ce se lecuiau doar credinta si marturisirea in Hristos, si nimic altceva. Fiind ei parati la imparatul, ca fac vindecarile cu mestesug fermecatoresc, si nevrand sa se lepede de Hristos, ci mai vartos inca si pe imparatul Carin l-au mantuit din paganatate, fiind tamaduit de dansii. Caci acesta, spaimantandu-i cu grele chinuri, i s-au desfacut grumajii de i s-a intors obrazul la spate. Si pentru aceasta cei ce se aflasera acolo au crezut in Hristos pe Care si imparatul cu toti ai casei lui L-a marturisit. Atunci imparatul a eliberat pe sfinti, trimitandu-i cu cinste la locul lor. Dupa aceea dascalul lor, cel ce i-a invatat mestesugul doctoriei, pizmuindu-i si luandu-i, s-a suit cu dansii intr-un munte facandu-se a merge ca sa culeaga ierburi de leacuri. Si acolo sculandu-se i-a ucis cu pietre. 

Sursa: calendar-ortodox

Viata Sf. Ier. Nectarie de Eghina (Taumaturgul)

Sf. Ier. Nectarie din Eghina

La varsta de douazeci de ani, tanarul Anastasie se stabileste in insula Hios, povatuit de Duhul Sfant, unde preda religia la o scoala de copii. Apoi, fiind chemat de Hristos, intra in nevointa monahala in vestita chinovie, numita "Noua Manastire", primind tunderea monahiceasca la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazar. Mai târziu, la tunderea in marele si ingerescul chip al schimniciei, avea sa primeasca numele de Nectarie, pe care l-a purtat tot restul vietii.
Dupa ce termina studiile teologice la Atena, in anul 1885, Nectarie a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot si apoi mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxa din Libia superioara. Mai multi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar al patriarhiei, predicator la biserica Sfantul Nicolae din Cairo, capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor si povatuitor de suflete, fiind daruit de Dumnezeu cu multa rabdare, smerenie si blandete. De aceea era mult cautat de credinciosi si iubit de toti.

Vazand diavolul ca nu-l poate birui cu mandria si iubirea de sine a incercat sa-l loveasca pe fericitul ierarh Nectarie cu alta arma tot asa de periculoasa, adica cu invidia si gelozia din partea celorlalti ierarhi si slujitori ai Bisericii de Alexandria, vorbindu-l de rau catre patriarh, cum ca doreste sa-i ia locul. Aceasta a tulburat pe toti si a facut sa fie eliberat din slujirea arhiereasca in care se afla.
Cerandu-si iertare de la toti, a dat slava lui Dumnezeu, caci si cu dansul s-a implinit cuvantul Mantuitorului, Care zice: Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea (Matei V,11). Apoi s-a retras la Atena, in anul 1891, sarac, defaimat de ai sai si nebagat in seama, avand toata nadejdea numai in Dumnezeu si in rugaciunile Maicii Domnului. Aici a fost cativa ani predicator, profesor si director al unei scoli teologice pentru preoti, pana in anul 1894, reusind sa formeze duhovniceste multi tineri iubitori de Hristos, pe care ii hranea cu cuvintele Sfintei Evanghelii si cu scrierile Sfintilor Parinti. Apoi facea slujbe misionare in parohiile din jurul Atenei.

In taina inimii sale, fericitul Ierarh Nectarie era un adevarat isihast si un mare lucrator al rugaciunii lui Iisus, care ii dadea multa pace, bucurie, blandete si indelunga rabdare. Cu aceste arme el biruia neincetat pe diavoli, crestea duhovniceste pe cei din jurul sau si avea intotdeauna pace si bucurie in Hristos, nebagand in seama defaimarea si osandirea celor din jurul sau.
Dorind la batranete sa se retraga la mai multa liniste, a construit intre anii 1904 - 1907, cu ajutorul multor credinciosi si ucenici, o frumoasa manastire de calugarite in insula Eghina din apropiere, randuind aici viata desavarsita de obste, dupa traditia Sfintilor Parinti.

Sfantul Ierarh Leontie - episcopul Radautilor

Sfantul Ierarh Leontie

Acest purtator de Dumnezeu Leontie s-a nascut din parinti drept-maritori crestini in orasul Radauti la inceputul sec. al XIV-lea. Inca din pruncie, dus de parinti la biserica, a fost cuprins de o mare dragoste fata de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic si asculta cu toata luarea aminte intreaga slujba dupa care zabovea, cautand sa se apropie cat mai mult sufleteste de cuviosii parinti calugari, ostenitori si slujitori sfintiti la aceasta catedrala voievodala.

Parintii din obstea catedralei vazandu-l cu atata dragoste pentru casa lui Dumnezeu, pentru sfintele slujbe, l-au primit in obstea lor unde, fericitul Leontie in toate cele randuite ca ascultare, arata ravna si smerenie.

Pentru viata lui duhovniceasca a fost calugarit primind numele de Lavrentie. Ravna lui pentru nevointele duhovnicesti tot mai mult sporea. Luand binecuvantare de la staretul obstei, s-a indreptat catre un loc sihastresc, nu departe de Putna, unde erau cativa sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, afland de aceasta vatra sihastreasca cu randuiala prea frumoasa, a mers si a sfintit biserica acelui schit si odata cu aceasta a hirotonit in preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit si dorintei acelei obsti.

Aici, in aceasta cuvioasa obste vine sa se nevoiasca si cuviosul Daniil Sihastrul sub povata parintelui sau duhovnicesc Lavrentie.

Infiintandu-se scaun episcopal la Radauti, in timpul Voievodului Alexandru cel Bun, nu dupa multa vreme, Cuviosul Lavrentie este chemat la inalta vrednicie si infricosatoarea raspundere a arhieriei. Primind darul arhieriei nu a incetat nici o clipa nevointele sihastresti, in chilia salasului sau episcopal. Veghind la pastrarea randuielilor canonice, pazind scumpatatea si pogoramantul in toate cate le randuia spre zidirea Bisericii lui Hristos, Sfantul Ierarh Leontie cu intelepciune, smerenie si daruire s-a nevoit spre folosul cel mantuitor al pastoritilor sai sufletesti.

Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Parintele Cleopa

Sf. Apostoli Petru si Pavel.pdf

Iubiti credinciosi,

Sfanta noastra Biserica praznuieste astazi pomenirea Sfintilor si intru tot laudatilor Apostoli Petru si Pavel, cei dintai pe scaun sezatori si propovaduitori ai Evangheliei lui Hristos. Cine dintre fiii Bisericii noastre nu a auzit de numele lor? Cine nu a citit cat de putin despre viata lor? Cine nu s-a indulcit de invataturile lor cele folositoare de suflet care se citesc si se canta in toate zilele prin sfintele biserici?

Insa, a vorbi dupa vrednicie despre Sfintii Apostoli Petru si Pavel, acesti mari stalpi ai Bisericii lui Hristos, este cu neputinta pentru noi pacatosii, deoarece numai Dumnezeu stie ostenelile, chinurile si nevointele pe care le-au depus ei la propovaduirea Sfintei Evanghelii, dupa inaltarea Domnului la cer.

Insa, avand nadejde in rugaciunile Sfintilor Apostoli, indraznim sa vorbim pe scurt despre viata si unele invataturi din epistolele lor spre lauda ucenicilor lui Hristos si spre folosul nostru sufletesc.

Pe Sfantul Apostol Petru l-a odraslit Betsaida Galileii, fiind fratele mai mic al Sfantului Apostol Andrei si fiu al lui Iona pescarul. Adancurile invataturilor omenesti, neavand de la cine le invata, Simon-Petru, caci asa se chema inainte de alegerea sa, a ramas fiu credincios al tatalui sau, care l-a deprins de mic sa prinda peste in apele lacului Tiberiada, pentru a-si castiga painea cea de toate zilele.

Aici, pe malurile Tiberiadei, s-a nascut, a copilarit si a crescut Sfantul Apostol Petru. Aici a deprins el mestesugul pescuitului. Aici a invatat el a vasli pe valuri, a carmui corabia, a infrunta furtunile, a arunca undita in apa, a carpi mrejile, a rabda truda, a suferi de foame si de sete sau a astepta fara somn, nopti de-a randul pana putea sa pescuiasca ceva.

Apoi, casatorindu-se si auzind ca Sfantul Ioan propovaduieste despre Mesia, a primit de la el, impreuna cu Andrei, fratele sau, botezul pocaintei in apele Iordanului, nestiind ca aproape de casa sa, in cetatea Nazaretului, locuieste Acela care avea sa fie Dascalul si Invatatorul sau. Si iata ca vine Hristos cel mult asteptat. Iese la propovaduire, trece prin Capernaum si prin Betsaida, coboara la malul Tiberiadei, cauta corabia lui Iona Galileeanul, afla pe Petru, il cheama la Sine, ii schimba numele din Simon in "Chifa", care se talcuieste "Piatra" sau Petru si astfel il face pescar de suflete omenesti, sau "vanator de oameni", cum i-a zis Mantuitorul, cand l-a chemat la apostolie. Din ceasul acela, Petru isi lasa casa si sotia, isi lasa patria si corabia in voia Tatalui, se alatura lui Hristos si devine cel mai ravnitor apostol.

Viata Sfantului Cuvios Marcu din muntele Fracesc, Etiopia

Cuviosul Serapion ne spunea: Petrecand am mers si eu in pustia cea mai dinauntru a Egiptului, la parintele Ioan, staretul cel mare si, luand binecuvantarea de la dansul, am sezut sa ma odihnesc dupa osteneala. Dormind, am avut o vedenie in somn si am vazut doi sihastri oarecare venind si luand binecuvantare de la staret, zicand intre ei: “Acesta este ava Serapion, sa luam binecuvantare si de la dansul”. Si le-a zis lor ava Ioan: “Acum a venit din pustie si foarte mult este ostenit; lasati-l putin sa se odihneasca”. Iar aceia au zis despre mine catre staretul: “Cat de multa vreme este de cand se osteneste acesta in pustie, iar la ava Marcu, cel ce vietuieste in muntele Fracesc, din Etiopia, n-a mers. Caci intre toti pustnicii din pustietati nu este asemenea cu acel Marcu, care are o suta treizeci de ani. Si acum sunt nouazeci si cinci de ani de cand locuieste in pustie si de nici un om din cei care vietuiesc pe pamant n-a vazut; iar unii din cei ce sunt intru lumina vietii vesnice, au fost la dansul mai inainte de aceasta si s-au fagaduit ca-l vor primi la ei.” Acestea graindu-le ei catre ava Ioan, m-am desteptat din dormitare si pe nimeni n-am vazut la batranul si i-am spus lui vedenia aceea. Iar el mi-a zis: “Dumnezeiasca este vedenia aceasta, dar unde este muntele Francesc?” Si i-am zis lui: “Roaga-te pentru mine, parinte!” Si dupa terminarea rugaciunii, am sarutat pe batranul si m-am dus in Alexandria, calea fiind cam de douasprezece zile; si am trecut-o in cinci zile, ostenindu-ma prin aspra pustie ziua si noaptea, arzandu-ma ziua de zaduful soarelui, care ardea chiar si in tarina pamantului.

Intrand in Alexandria, am intrebat pe un negutator desprea calea catre muntele Fracesc, din Etiopia, daca este departe. Iar el a zis: “Cu adevarat, parinte, mare este lungimea caii aceleia. Caci pana la hotarele Etiopiei si a limbii heteului, este cale de douazeci de zile, iar muntele de care intrebi este si mai departe”. Si iarasi l-am intrebat: “Cata hrana si bautura ar fi nevoie spre trebuinta trupeasca? Pentru ca voiesc sa ma duc acolo”. Raspuns-a acela: “Daca calatoria ta va fi pe mare, nu vei zabovi mult, caci nu sunt departe de aici partile acelea; iar de te vei duce pe uscat, vei calatori treizeci de zile.”

Auzind acestea de la dansul, mi-am luat apa intr-o plosca de tigva si putine finice si, punandu-mi nadejdea spre Dumnezeu, am plecat la drum si am mers prin pustia aceea douazeci de zile. Si mergand n-am vazut nimic, nici fiara, nici pasare, caci pustia aceea nu era vreun loc de odihna sau hrana; pentru ca ploaie sau roua nicidecum nu se pogoara acolo si nimic nu se afla de mancare in acea pustie. Iar dupa acele douazeci de zile mi s-a sfarsit apa pe care o aveam in tigva, asemenea si finicii s-au imputinat si am slabit foarte, incat nu puteam merge mai departe, nici sa ma intorc inapoi si eram ca un mort. Si iata mi s-au aratat acei doi sihastri, pe care mai inainte ii vazusem in vedenie la Ioan, marele staret. Aceia, stand inaintea mea, mi-au zis: “Scoala-te si mergi cu noi.” Si sculandu-ma, am vazut pe unul dintre ei plecandu-se la pamant si intorcandu-se catre mine, mi-a zis: “Voiesti sa te racoresti?” Si i-am zis lui: “Precum voiesti, parinte.” Si mi-a aratat o radacina din semintele pustiei si mi-a zis: “Primeste si mananca din radacina aceasta si calatoreste intru puterea Domnului.” Si am mancat putin si indata m-am racorit si fara de necaz s-a facut sufletul meu, caci eram ca si cum niciodata nu slabisem. Si mi-au aratat cararea pe care sa merg spre Sfantul Marcu, iar ei s-au dus de la mine.

Viata Sfintei Mare Mucenite Ecaterina

 Viata Sf. Mare Mucenite Ecaterina.pdf

Pe vremea paganului imparat Maximin se afla in cetatea Alexandriei o fecioara cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai inainte imparat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasa, de statura inalta si foarte inteleapta. Caci invatase tot mestesugul cartii elinesti si se deprinsese cu intelepciunea tuturor facatorilor de carti, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon si ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci si cartile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin si, in scurt, tot mestesugul ritoricesc si silogistic a invatat, incat toti se mirau de intelepciunea ei. De aceea multi din domnii cei bogati cautau sa o ia de sotie de la maica sa, care era crestina in ascuns de teama prigoanei celei mari, care o ridicase in acea vreme asupra crestinilor paganul Maximin.

Deci, rudeniile si mama sa adesea o sfatuiau sa se marite, ca sa nu se instraineze imparatia tatalui sau vreunui alt strain si astfel sa se lipseasca de dansa. Iar fecioara Ecaterina, ca o inteleapta ce era, foarte mult iubea fecioria si nicidecum nu voia sa se marite. Dar, vazand ca o supara mult, a zis catre dansii: "De voiti sa ma marit, apoi aflati-mi un tanar care sa fie asemenea mie, cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri marturisiti ca intrec pe toate celelalte fecioare si atunci il voi lua de barbat; pentru că mai nevrednic si mai prost decat mine nu voiesc a lua. Cercetati dar pretutindeni si de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogatia, cu frumusetea si cu intelepciunea, atunci ma marit. Iar daca ii va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine".

Ei, vazand ca nu este cu putinta a se afla vreun tanar asa, ii spuneau ca feciorii de imparati si altii de domni mari pot sa fie de bun neam si mai bogati decat dansa, dar in frumusete si in intelepciune nu se va asemana nimeni cu dansa. Iar Ecaterina zicea: "Eu barbat necarturar nu voiesc a avea!"

Maica-sa cunoscand un parinte duhovnicesc, om sfant si placut lui Dumnezeu, care vietuia intr-un loc ascuns afara de cetate, a luat pe Ecaterina si a mers cu dansa la acel barbat ce petrecea cu placere de Dumnezeu, ca sa primeasca un sfat bun de la dansul. Iar el, vazand pe fecioara cu chip frumos si cu buna randuiala si auzind masuratele ei cuvinte cele cu buna intelegere, si-a pus in minte s-o vaneze pentru slujba lui Hristos, Impăratul ceresc.

Astfel, a zis catre dansa: "Eu stiu un tanar minunat, care fara asemanare te intrece pe tine in toate darurile care ai zis ca le ai; pentru ca frumusetea Lui intrece stralucirea soarelui, iar intelepciunea Lui indrepteaza toate fapturile si pe cele simtite si pe cele gandite. Apoi vistieria bogatiei Lui se imparte in toata lumea si niciodata nu se imputineaza, ci cu cat este impartita, tot mai mult se inmulteste; iar neamul Lui cel bun este negrait, neajuns si nestiut".