Viata Sfantului Cuvios Marcu din muntele Fracesc, Etiopia

Cuviosul Serapion ne spunea: Petrecand am mers si eu in pustia cea mai dinauntru a Egiptului, la parintele Ioan, staretul cel mare si, luand binecuvantarea de la dansul, am sezut sa ma odihnesc dupa osteneala. Dormind, am avut o vedenie in somn si am vazut doi sihastri oarecare venind si luand binecuvantare de la staret, zicand intre ei: “Acesta este ava Serapion, sa luam binecuvantare si de la dansul”. Si le-a zis lor ava Ioan: “Acum a venit din pustie si foarte mult este ostenit; lasati-l putin sa se odihneasca”. Iar aceia au zis despre mine catre staretul: “Cat de multa vreme este de cand se osteneste acesta in pustie, iar la ava Marcu, cel ce vietuieste in muntele Fracesc, din Etiopia, n-a mers. Caci intre toti pustnicii din pustietati nu este asemenea cu acel Marcu, care are o suta treizeci de ani. Si acum sunt nouazeci si cinci de ani de cand locuieste in pustie si de nici un om din cei care vietuiesc pe pamant n-a vazut; iar unii din cei ce sunt intru lumina vietii vesnice, au fost la dansul mai inainte de aceasta si s-au fagaduit ca-l vor primi la ei.” Acestea graindu-le ei catre ava Ioan, m-am desteptat din dormitare si pe nimeni n-am vazut la batranul si i-am spus lui vedenia aceea. Iar el mi-a zis: “Dumnezeiasca este vedenia aceasta, dar unde este muntele Francesc?” Si i-am zis lui: “Roaga-te pentru mine, parinte!” Si dupa terminarea rugaciunii, am sarutat pe batranul si m-am dus in Alexandria, calea fiind cam de douasprezece zile; si am trecut-o in cinci zile, ostenindu-ma prin aspra pustie ziua si noaptea, arzandu-ma ziua de zaduful soarelui, care ardea chiar si in tarina pamantului.

Intrand in Alexandria, am intrebat pe un negutator desprea calea catre muntele Fracesc, din Etiopia, daca este departe. Iar el a zis: “Cu adevarat, parinte, mare este lungimea caii aceleia. Caci pana la hotarele Etiopiei si a limbii heteului, este cale de douazeci de zile, iar muntele de care intrebi este si mai departe”. Si iarasi l-am intrebat: “Cata hrana si bautura ar fi nevoie spre trebuinta trupeasca? Pentru ca voiesc sa ma duc acolo”. Raspuns-a acela: “Daca calatoria ta va fi pe mare, nu vei zabovi mult, caci nu sunt departe de aici partile acelea; iar de te vei duce pe uscat, vei calatori treizeci de zile.”

Auzind acestea de la dansul, mi-am luat apa intr-o plosca de tigva si putine finice si, punandu-mi nadejdea spre Dumnezeu, am plecat la drum si am mers prin pustia aceea douazeci de zile. Si mergand n-am vazut nimic, nici fiara, nici pasare, caci pustia aceea nu era vreun loc de odihna sau hrana; pentru ca ploaie sau roua nicidecum nu se pogoara acolo si nimic nu se afla de mancare in acea pustie. Iar dupa acele douazeci de zile mi s-a sfarsit apa pe care o aveam in tigva, asemenea si finicii s-au imputinat si am slabit foarte, incat nu puteam merge mai departe, nici sa ma intorc inapoi si eram ca un mort. Si iata mi s-au aratat acei doi sihastri, pe care mai inainte ii vazusem in vedenie la Ioan, marele staret. Aceia, stand inaintea mea, mi-au zis: “Scoala-te si mergi cu noi.” Si sculandu-ma, am vazut pe unul dintre ei plecandu-se la pamant si intorcandu-se catre mine, mi-a zis: “Voiesti sa te racoresti?” Si i-am zis lui: “Precum voiesti, parinte.” Si mi-a aratat o radacina din semintele pustiei si mi-a zis: “Primeste si mananca din radacina aceasta si calatoreste intru puterea Domnului.” Si am mancat putin si indata m-am racorit si fara de necaz s-a facut sufletul meu, caci eram ca si cum niciodata nu slabisem. Si mi-au aratat cararea pe care sa merg spre Sfantul Marcu, iar ei s-au dus de la mine.

Eu calatorind, m-am apropiat de un munte inalt, care parea ca ajunge la inaltimile ceresti, insa nu era pe dansul nimic altceva, fara numai tarana si pietre. Apropiindu-ma de munte, am vazut in marginea lui marea si am mers, suindu-ma la munte, sapte zile. Sosind a saptea noapte, am vazut pe ingerul lui Dumnezeu pogorandu-se din cer spre Sfantul Marcu si zicand: “Fericit esti ava Marcu si bine-ti va fi! Iata am adus la tine pe ava Serapion, pe care l-a dorit sufletul tau sa-l vada, de vreme ce pe altcineva din neamul omenesc n-ai voit sa vezi!” Iar eu auzind acestea, m-am facut fara de frica si mergeam dupa vedenia aceea, pana ce am ajuns la pestera in care vietuia Sfantul Marcu. Cand m-am apropiat la usa pesterii, am auzit pe Sfantul graind stihuri din psalmii lui David si zicand: O mie de ani inaintea ochilor Tai, Doamne, ca ziua de ieri care a trecut, si cealalta parte a psalmului aceluia. Dupa aceea a inceput, din multa bucurie duhovniceasca care era intr-insul, a grai catre sine astfel: “Fericit este sufletul tau, o, Marcu, caci, pazindu-te Domnul, nu te-ai intinat cu necuratiile lumii acesteia, nici s-a robit mintea ta de gandurile cele necurate. Fericit este trupul tau, ca nu s-a legat cu poftele si cu patimile pacatelor. Fericiti sunt ochii tai, pe care n-a putut sa-i amageasca diavolul, prin vederea frumusetilor celor straine. Fericite sunt urechile tale, ca n-au auzit glasul si strigarea femeiasca in lumea desarta. Fericite sunt narile tale, ca n-au mirosit lucrurile pacatelor. Fericite sunt mainile tale, ca nu s-au tinut, nici s-au atins de ceva din lucrurile omenesti. Fericite sunt picioarele, care n-au pasit in calea ce duce la moarte, nici s-au pornit pasii tai spre pacat; pentru ca sufletul si trupul tau s-au umplut de viata duhovniceasca si s-au sfintit cu dulceata Sfintilor Ingeri.”

Si a inceput iarasi catre sufletul sau a grai: “Binecuvinteaza, suflete al meu pe Domnul si toate cele dinlauntru meu numele cel Sfant al Lui. Binecuvinteaza, suflete al meu pe Domnul si nu uita rasplatirile Lui. Pentru ce te mahnesti suflete? Nu te teme! Nu te vei opri in temnitele iadului si diavolii nicidecum nu vor putea sa cleveteasca, pentru ca nu este in tine, cu darul lui Dumnezeu, prihana pacatului. Tabara-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de Dansul si-i va izbavi pe ei. Fericita este sluga aceea, care a facut voia Domnului Sau.”

Acestea si multe altele spunand Cuviosul Marcu din dumnezeiasca Scriptura, pentru mangaierea sufletului sau si spre intarirea nadejdii celei neindoite in Dumnezeu, a iesit spre usa pesterii si, plangand de bucurie, a grait catre mine cu umilinta: “O, cata este osteneala duhovnicescului meu fiu, Serapion, care s-a ostenit sa vada petrecerea mea!” Si, binecuvantandu-ma, m-a cuprins cu mainile si, sarutandu-ma, mi-a zis: “Nouazeci si cinci de ani am petrecut in pustia aceasta si n-am vazut vreun om, iar acum vad fata ta, pe care de mult am dorit s-o vad. Si cum nu te-ai lenevit sa suferi atata osteneala, ca sa vii la mine? Deci, sa-ti dea Domnul nostru Iisus Hristos plata in ziua in care va judeca tainele omenesti.”

Acestea zicandu-le Cuviosul Marcu, mi-a poruncit sa sed. Si am inceput eu - zice Serapion - a-l intreba de viata lui cea vrednica de lauda, iar el mi-a spus, zicand: “Nouazeci si cinci de ani am, precum am zis, dar nici fiara, nici pasare, nici paine omeneasca n-am mancat, nici cu imbracaminte nu m-am imbracat. Dar am patimit treizeci de ani in nevoi si necaz, de foame, de sete, de goliciune si, mai ales, de navalirile diavolesti. In acei ani am mancat tarana, silindu-ma foamea, si beam apa din mare, cand ma chinuia setea. Si s-au jurat intre ei diavolii pana la o mie de ori, ca sa ma inece in mare; si apucandu-ma, ma trageau spre partile cele de jos ale muntelui acesta. Iar eu ma sculam si ma suiam la varful muntelui, dar ei iarasi ma tarau, pana ce n-am ramas nici cu piele pe trupul meu. Batandu-ma si tarandu-ma strigau, zicand: Iesi din pamantul nostru, pentru ca de la inceputul lumii nimeni din oameni n-a venit aici. Dar tu cum ai indraznit de ai venit? Dupa o patimire ca aceasta de treizeci de ani, dupa o foame ca aceasta, sete, goliciune si razboaie de la diavoli, s-a varsat darul lui Dumnezeu si milostivirea Lui asupra mea cu purtarea de grija a Lui; s-a schimbat trupul meu cel firesc si a crescut par pe el, precum si hrana neimputinata mi se aduce acum si ingerii Domnului vin la mine. Si am vazut locul Imparatiei cerurilor si locasurile sufletelor sfintilor, fericirea cea fagadita si pregatita celor ce fac cele bune. Am vazut aratarea Raiului lui Dumnezeu si pomul cunostintei din care au mancat stramosii nostrii. Am mai vazut si aratarea lui Enoh si Ilie in Rai si nu este ceva, care sa nu-mi fi aratat mie Domnul, din cele ce am cerut de la El.”

Si am intrebat pe fericitul Marcu - zice Serapion: “Spune-mi, parinte, cum ti-a fost venirea ta aici?” Iar Sfantul a inceput a-mi povesti asa: “Eu m-am nascut in Atena si am invatat filosofia, iar dupa ce au murit parintii mei, am zis in sine-mi: “Si eu voi muri precum si parintii mei au murit; deci, sculandu-ma,

ma voi lepada de bunavoie de lume mai inainte, pana a nu-mi veni ceasul ca sa ma rapesc dintr-insa.” Si indata, dezbracandu-ma de haine, m-am aruncat pe o scandura in mare, fiind purtat de valurile, si cu purtarea de grija a lui Dumnezeu am sosit la muntele acesta.”

Asa vorbind, zice Serapion, a sosit ziua si am vazut trupul lui, ca era cu peri acoperit peste tot ca o haina si m-am inspaimantat si tremuram de frica, de vreme ce nu se putea vedea intr-insul nicidecum cuviinta omeneasca si dupa nimic nu se putea cunostea ca este om, fara numai dupa glasul si dupa cuvintele ce ieseau din gura lui. Iar el, vazandu-ma ca ma tem, mi-a zis: “Nu te inspaimanta de vederea trupului meu, ca este trup stricacios luat din pamant.” Si m-a intrebat, zicand: “Oare lumea sta in legea lui Hristos, dupa cel mai dinainte obicei?” Iar eu i-am zis: “Cu darul lui Hristos, mai bine este astazi decat in vremurile de mai inainte.” Iarasi m-a intrebat: “Mai este oare slujirea la idoli si prigonire asupra crestinilor pana acum?” I-am raspuns: “Cu ajutorul sfintelor noastre rugaciuni a incetat prigonirea, si slujirea la idoli nu mai este.” Si s-a bucurat batranul cu bucurie mare, auzind acestea. Apoi iarasi m-a intrebat: “Mai sunt oare Sfinti in lume, ca sa faca minuni, precum a zis Domnul in Evanghelie: De veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia, treci de aici si te arunca in mare si va fi voua?” Zicand Sfantul acestea, deodata s-a ridicat muntele si s-a pornit de la locul sau, ca de cinci mii de coti si s-a dus in mare. Plecandu-se Sfantul Marcu si vazand muntele pornind, a facut cu mana spre dansul, zicandu-i: “Ce ai facut, munte? Nu ti-am zis sa pornesti, ci am vorbit cu fratele; deci, tu stai la locul tai.” Zicand el acestea, a stat iarasi muntele la locul sau. Eu, vazand aceasta, am cazut cu fata la pamant de frica. Iar el, apucandu-ma de mana, m-a ridicat si, sculandu-ma, mi-a zis: “N-ai vazut, cred, niste minuni ca acestea in ziele tale!” Eu am zis: “Nu, parinte.” Iar el, suspinand, a plans cu amar si a zis: “Amar pamantului ca pe el crestinii numai cu numele se numesc crestini, iar cu faptele sunt departe!” Si iarasi a zis: “Bine este cuvantat Dumnezeu, Cel ce m-a adus la locul acesta sfant, ca sa nu mor in patria mea si sa ma ingrop in pamantul cel necurat si plin de greseli.” Petrecand ziua aceea in cantari de psalmi si in duhovniceasca vorbire si facandu-se seara, Sfantul mi-a zis: “Frate Serapioane, oare nu este vremea ca, dupa rugaciune, sa gustam ceva?” Iar eu nu i-am raspuns. Si indata, ridicandu-si mainile spre cer, a inceput a citi psalmul acesta: Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi ... Iar dupa sfarsitul psalmului, intorcandu-se spre pestera, a strigat graind: “Pune, frate, masa!” Si iarasi a zis catre mine: “Sa intram si sa ne impartasim din masa pe care Dumnezeu ne-a trimis-o.” Iar eu m-am minunat si m-am inspaimantat, ca toata ziua pe nimeni n-am vazut in pestera, fara numai pe Sfantul Marcu singur; iar el catre un necunoscut porunceste sa-i puna masa. Intrand noi in pestera, am vazut masa, doua scaune si doua paini calde si moi erau puse inainte si multe poame, doi pesti fripti, verdeturi curate, masline, finice, sare si un vas plin cu apa mai dulce decat mierea. Sezand noi, Sfantul Marcu a zis: “Binecuvanteaza, fiule Serapioane.” Iar eu am zis: “Iarta-ma, parinte!” Atunci Sfantul a zis: “Doamne, binecuvanteaza!” Si am vazut din cer o mana intinsa aproape de masa, insemnand cu crucea cele pus inainte. Iar dupa ce am mancat, a zis: “Ia, frate, acestea de aci!” Si indata cu o nevazuta mana s-a luat masa. Iar eu de amandoua ma minunam: si de sluga cea nevazut - caci ingerul Domnului cel fara de trulp, cu porunca lui Dumnezeu slujea celui ce era inger in trup, adica Cuviosului Marcu - si ca in toate zilele vietii mele n-am gustat asa fel de paine dulce si din acea hrana, nici n-am baut o apa dulce ca aceasta, precum era la acea masa. Atunci, Sfantul mi-a zis: “Vazut-ai, frate Serapione, cate bunatati trimite Dumnezeu robilor sai? Pentru ca in toate zilele imi trimite Domnul o paine si un peste. Iar astazi, pentru tine, mi s-a indoit masa; caci doua paini si doi pesti ne-a trimis si cu o masa ca aceasta in toate zilele ma hraneste Domnul, pentru patimirea mea cea dintai. Pentru ca treizeci de ani, precum ti-am spus mai inainte, petrecand in locul acesta, nici o radacina de buruiana nu gaseam, cu care as fi putut sa ma hranesc, suferind de foame si de sete. Apoi de mare nevoie mancam tarana si beam apa amara din mare si am umblat gol si descult; si mi-au cazut degetele de la picioare, de ger si de cumplitul zaduf si soarele mi-a ars trupul. Zaceam cu fata la pamant ca un mort si diavolii ma munceau ca pe un parasit de Dumnezeu; iar eu cu ajutorul lui Dumnezeu pe toate acestea le rabdam, pentru dragostea Lui cea dumnezeiasca. Iar dupa ce sau sfarsit acei treizeci de ani ai patimirii mele, cu porunca lui Dumnezeu mi-a crescut par si, ca o haina, mi-a acoperit toate madularele. Si de atunci pana acum, diavolii n-au mai putut sa se apropie de mine, foamea si setea nu ma stapanesc, nici gerul si nici zaduful nu ma supara si pe langa toate acestea de nimic n-am bolit. Iar astazi se sfarseste masura vietii mele si te-a trimis Dumnezeu aici si cu sfintele tale maini sa-mi ingropi smeritul meu trup.” Dupa un ceas Sfantul iarasi mi-a zis: “Frate Serapioane, dupa plecarea mea, sa-mi pui trupul meu in pestera aceasta cu pacea lui Hristos si sa astupi usa cu pietre si sa te duci la locul tau si aici sa nu ramai.” Iar eu, inchinandu-ma Sfantului, rugandu-l, i-am zis: “Parinte, roaga-te lui Dumnezeu, sa ma ia impreuna cu tine si sa merg unde vei merge tu.” Iar Sfantul, raspunzand mi-a zis: “In ziua veseliei mele nu plange, ci mai ales te veseleste, ca ti se cade sa te intorci la locul tau. Iar Domnul, Care Te-a adus aici, sa-ti daruiasca mantuire pentru osteneala ta cea placuta Lui. Si sa stii ca nu pe aceiasi carare pe care ai venit aici, va fi intoarcerea ta, ci cu alta neobisnuita calatorie vei ajunge la locul tau.” Apoi Sfantul Marcu, dupa ce a tacut putin, a inceput a zice: “Frate Serapioane, placuta imi este ziua aceasta, mai mult decat zilele vietii mele, pentru ca astazi se desparte sufletul meu de patimirile cele trupesti si merge sa se odihneasca in locasurile cele ceresti. Astazi se odihneste trupul meu de multe dureri si osteneli; astazi ma primeste odihna mea cea luminata.” Aceastea zicand el, s-a umplut pestera de o lumina mai luminoasca decat soarele si s-a umplut muntele acela de o mireasma de aromate. Luandu-ma de mana Sfantul Marcu, a zis astfel: “Ramai pestera, in care am petrecut cu trupul meu, slujind lui Dumnezeu in vremelnica mea viata; iarasi va petrece in tine, care ai fost casa durerilor, ostenelilor si nevoilor, trupul meu cel mort, pana la invierea cea de obste. Iar Tu, Doamne, desparte-ma de trupul meu, caci pentru Tine am rabdat foamea, setea, goliciunea, gerul, zaduful si toata stramtorarea. Insuti, Stapane, imbraca-ma cu haina slavei, in ziua infricosata a venirii Tale. Odihniti-va de acum ochii mei, care n-ati dormitat in rugaciunile cele de noapte; odihniti-va picioarele mele cele ostenite de starile cele de toata noaptea. Ma duc din viata aceasta vremelnica, iar tuturor celor ce raman pe pamant, le doresc sa se mantuiasca. Mantuiti-va, pustnicilor, care rataciti in pesteri si in munti pentru Dumnezeu! Mantuiti-va, nevoitorilor, care pentru imparatia cerurilor cea cu anevoie, rabdati toata nevoia! Mantuiti-va, legatii lui Hrisots, cei inchisi pentru dreptate, care nu aveti mangaiere decat numai pe unul Dumnezeu! Mantuiti-va, lavre, cele ce slujiti lui Dumnezeu ziua si noaptea! Mantuiti-va, sfinte biserici, cele ce sunteti curatire a pacatosilor! Mantuiti-va, preotii Domnului, mijlocitorii catre Dumnezeu pentru oameni! Mantuiti-va, fiii imparatiei lui Hristos, care v-ati facut fiii lui Hristos prin Sfantul Botez! Mantuiti-va, iubitorilor de Hristos, cei ce primiti pe straini ca pe insusi Hristos! Mantuiti-va, milostivilor, cei vrednici de mila. Mantuiti-va, cei bogati in Domnul care sunteti facatori de bine! Mantuiti-va, cei saraci pentru Domnul! Mantuiti-va, binecredinciosilor imparati si domni, care, cu dreptate si cu milostivire, faceti judecatile! Mantuiti-va, pustnicii cei smeriti, si nevoitorii cei iubitori de osteneala. Mantuiti-va toti cei ce va iubiti unul pe altul, intru Hristos. Mantuieste-te, pamantule si toti cei ce vietuiesc pe tine, prin pacea si dragostea lui Hristos.”

Dupa ce a zis acestea Sfantul Marcu intorcandu-se catre mine, m-a sarutat, zicandu-mi: “Mantuieste-te si tu, frate Serapioane, pentru Care, cu nadejde, ai suferit osteneala aceasta, sa-ti dea plata dupa osteneala ta, in ziua venirii Lui.” Si iarasi mi-a zis: “Frate Serapioane, te jur cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca sa nu iei ceva de la smeritul meu trup, nici chiar un fir de par. Nici sa se apropie de el imbracaminte de haine, ci perii cu care m-a imbracat Dumnezeu, sa fie trupului meu spre imbracare, iar tu sa nu petreci aici.” Aceasta zicand Sfantul, si eu tanguindu-ma, s-a auzit un glas din cer, zicand: “Aduceti-Mi vasul cel ales din pustie. Aduceti-Mi pe lucratorul dreptatii, pe crestinul cel desavarsit si pe credinciosul rob. Vino Marcu! Vino, de te odihneste in lumina bucuriei si in duhovniceasca viata!” Si a grait catre mine Sfantul: “Sa plecat genunchii, frate.” Si i-am plecat. Apoi am auzit un glas ingeresc, graind catre Cuviosul: “Intindeti mainile tale.” Pe acest glas auzindu-l eu - zice Serapion - m-am sculat indata si uitandu-ma am vazut sufletul Sfantului Marcu, dezlegandu-se din legaturile trupesti si acum de maini ingeresti cu haina alba luminoasa acoperindu-se si suindu-se la ceruri. Inca am auzit un glas ingeresc graind catre diavoli: “Fugiti, fiii intunericului, de la fata luminii dreptatii!” Insa a fost oprit in vazduh sfantul lui suflet, ca un ceas si a venit un glas din cer catre Sfintii Ingeri, zicand: “Luati si aduceti aici, pe cel ce a rusinat pe diavoli.” Iar dupa ce sufletul Cuviosului a trecut de cetele diavolesti fara de vatamare, pe cand se apropia spre cerul cel deschis, am vazut o asemanare de mana dreapta intinsa spre cer si primind sufletul cel fara prihana. Apoi acea vedenie s-a ascuns din ochii mei si nimic n-am mai vazut, fiind la al saselea cea din noapte. Deci am ingrijit si am asezat cinstitul trup al Sfantului Marcu, petrecand toata noaptea in rugaciune. Iar dupa ce s-a facut ziua, am savarsit obisnuita cantare de lauda asupra trupului, sarutandu-l cu lacrimi de bucurie; apoi l-am pus in pestera si am astupat usa pesterii cu pietre.

Dupa rugaciuni, m-am pogorat din munte, rugandu-ma la Dumnezeu si chemandu-l pe Sfantul sa-mi fie ajutor, intr-acea iesire din pustia cea infricosata si neumblata. Iar dupa apusul soarelui, sezand eu sa ma odihnesc, iata cei doi sihastri, care mai inainte mi se aratasera, mi-au stat inainte, zicandu-mi: “Cu adevarat, frate Serapioane, ai ingropat astazi trupul unui fericit parinte, caruia nu-i este vrednica toata lumea. Deci sculandu-te, sa calatoresti noaptea pentru ca aerul este racoros; caci ziua nu se poate umbla cu inlesnire din cauza zadufului celui mare al soarelui.”

Iar eu, sculandu-ma, i-am urmat si am calatorit cu dansii pana dimineata. Iar cand incepea sa rasara ziua, mi-au zis: “Frate Serapioane, mergi cu pace la ale tale si te roaga Domnului Dumnezeu.” Mergand eu nu departe de dansii, mi-am ridicat ochii, cautand inaintea mea, si m-am vazut sosit inaintea usii bisericii din manastirea parintelui Ioan, marele staret. Si minuandu-ma, am preamarit pe Dumnezeu cu mare glas si mi-am adus aminte de cuvintele Sfantului Marcu, care imi zisese ca nu pe aceiasi cale pe care am mers la dansul, imi va fi intoarcerea de la dansul. Si am crezut, ca eram purtat cu rugaciunile sfantului. Apoi am marit mila preabului Dumnezeu, pe care a facut-o cu mine nevrednicul, prin rugaciunile si mijlocirile Cuviosului Parintelui nostru Marcu, credinciosul robul Sau. Auzindu-mi glasul Cuviosul Ioan, a iesit la mine degraba si a zis: “S-a intors la noi in pace cu Dumnezeu, Cuviosul Serapion.” Si am intrat in biserica, apoi am spus staretului si ucenicilor lui toate cele ce se facusera si toti au preamarit pe Dumnezeu. Si a zis catre mine stareul: “Cu adevarat, frate, acela a fost desavarsit crestin, dar noi numai cu numele ne numim crestini, iar cu faptele stam departe de adevarata crestinatate. Insa Iubitorul de oameni si milostivul Dumnezeu, Cel ce a primit pe Sfantul Marcu, placutul Sau, in curtile cele vesnice ale Imparatiei cerurilor, Acela sa ne acopere si pe noi si toata sfanta sa soborniceasca si apostoleasca Biserica cu aripile Sale, de toate mestesugurile diavolesti si totdeauna sa fie cu noi smeritii robii Sai, sa ne povatuiasca spre implinirea voii Lui celei sfinte si dumnezeiesti, ca sa urmarim si noi marilor Sfinti Parinti, cuviosilor parintilor nostri. Ca si noi, intru infricosata zi a judecatii, sa castigam mila, impreuna cu Cuviosul Marcu, marele parinte; cu rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu si cu ale tuturor Sfintilor celor ce au placut Domnului nostru Iisus Hristos. Caruia I se cuvine toata slava, impreuna cu Tatal si cu Preasfantul, bunul si de viata facatorul Duh, acum si pururea si in vecii nesfarsiti.” Amin.

Sursa: paginiortodoxe