Filocalia - Meditatia.pdf
Intreaga pofta a cinstitorului de Dumnezeu trebuie sa se indrepte spre ceea ce doreste, incat sa nu se mai gaseasca vreme ca patimile sale sa faureasca ganduri de ura fata de oameni. Pentru ca daca fiecare patima, cand se misca spre ceea ce o stapaneste tine gandul inlantuit, de ce n-ar tinea si ravna virtutii cugetarea sloboda de celelalte patimi. Caci sa ne gandim cu ce sentiment priveste cel ce se manie la lucrurile dinafara, luptandu-se in minte cu fata celui ce l-a intristat? Si cu ce sentiment le priveste iubitorul de bani, cand, rapit de naluciri, se uita la avutiile materiale? Iar desfranatul adeseori, chiar aflandu-se intre mai multi, isi inchide simturile si, luand in el fata dorita, vorbeste cu ea, uitand de cei de fata si sade ca un stalp fara de glas, nestiind nimic de cele ce se petrec inaintea ochilor, sau se graiesc in jurul lui ci, intors spre cele dinauntru, este predat intreg nalucirii sale. Pe un astfel de suflet il numeste poate Scriptura femeie ce sade din pricina randuielii, caci sezand departe de simturi, isi aduna in sine lucrarea lui, nemaiprimind nimic din cele de afara, pentru nalucirea rusinoasa care-l stapaneste. Daca acestea stapanesc astfel gandul din pricina patimii, facand simturile sa-si inceteze lucrarea, cu cat mai vartos nu va face dragostea de intelepciunea mintea sa se lepede de lucrurile sensibile si de lucrarea simturilor, rapind-o in vazduh si ocupand-o cu vederea celor inteligibile! Caci precum in cele ce s-a taiat sau s-a ars nu poate intra alt gand afara de cel al suferintei care il stapaneste din pricina durerii, tot asa nici cel ce se gandeste la ceva cu patima nu poate sa se cugete la altceva, decat la patima care-i stapaneste mintea si care ii patrunde tot gandul cu licoarea ei. Fiindca placerea nu primeste alaturi de ea durere, nici bucuria intristare, si nici veselia suparare. Patimile protivnice nu se impletesc intreolalta si nu se impreuna niciodata, nici nu se invoiesc la o intovarasire prieteneasca, din pricina instrainarii si vrajmasiei lor neimpacate de la fire. Drept aceea, sa nu se tulbure curatenia virtutii cu gandurile lucrurilor lumesti, nici limpezimea contemplatiei sa nu se intunece cu grijile trupesti, cu chipul filozofiei adevarate, aratandu-si luminata sa frumusete, sa nu mai fie hulit de gurile indraznete, nici sa se mai faca lucru de ras din pricina neiscusintei celor ce-l desemneaza. (Nil Ascetul)
Raul
nu este in fire, nici nu este cineva rau prin fire. Caci Dumnezeu nu
a facut ceva rau. Cand insa cineva, din pofta inimii, aduce la o
forma ceea ce nu are fiinta, atunci aceea incepe sa fie ceea ce vrea
cel ce face aceasta. Se cuvine deci ca prin cultivarea necontenita a
amintirii lui Dumnezeu sa ne ferim de a ne deprinde cu raul. Caci e
mai puternica firea binelui, decat deprinderea raului. Fiindca cel
dintai este, pe cand cel de al doilea, nu este, decat numai in faptul
ca se face. (Diadoh al Foticeii)
Trebuie
sa alungam din inima momeala gandului, prin impotrivire cucernica in
vremea rugaciunii, ca sa nu ne aflam cu buzele vorbind cu Dumnezeu,
iar cu inima cugetand cele necuvenite. Caci nu primeste Dumnezeu
rugaciune tulbure dispretuitoare de la cel ce se ideletniceste cu
linistea. Scriptura ne indeamna pretutindeni sa pazim simturile
sufletului. De se va supune voia monahului legii lui Dumnezeu si dupa
legea Lui va ocarmui mintea cele supuse ei (inteleg toate miscarile
sufletului, dar mai ales mania si pofta, caci acestea sunt supuse
puterii ratiunii), am savarsit virtutea si am implinit dreptatea,
indreptand pofta spre Dumnezeu si voia spre voile Lui, iar mania
impotriva diavolului si a pacatului. Spre ce lucrare nazuim prin
urmare? Spre meditatia cea ascunsa. (Isaia Pustnicul)
De
se va semana vreun gand urat in inima ta, sezand in chilia ta
priveste si impotriveste-te pacatului, ca nu cumva sa te biruie.
Sarguieste-te sa-ti aduci aminte de Dumnezeu, gandind ca iti poarta
de grija si ca cele ce le graiesti intru inima ta sunt descoperite
inaintea Lui. Zi deci sufletului tau: Daca te temi ca pacatosii,
cari-s ca si tine, sa nu vada pacatele tale, cu cat mai mult trebuie
sa te temi de Dumnezeu, care ia aminte la toate? Iar din sfatuirea
aceasta cu tine insuti vine in sufletul tau frica lui Dumnezeu. Si
daca ramai in ea, ramai neclintit de patimi, precum este scris: Cei
ce nadajduiesc spre Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clatina
in veac cel ce locuieste in Ierusalim. Si la tot lucrul pe care-l
faci, sa ai pe Dumnezeu inainte si sa cugeti ca vede orice gand al
tau, si nu vei pacatui niciodata. (Isaia Pustnicul)
Sursa: Filocalia.ro
