Moartea.pdf
Moartea, de o va avea omul in minte, nemurire este; iar neavand-o in minte, moarte ii este. Dar nu de moarte trebuie sa ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunostinta de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasa sufletului. (Antonie cel Mare)
Dintre
cei ce se afla intr-o ospatarie, unii inchiriaza paturi; altii
neputand avea pat si dormind pe jos, sforaie nu mai putin decat cei
ce dorm in pat. Si asteptand masura noptii, dimineata toti se duc,
lasand paturile ospatariei si luand numai lucrurile lor. Asemenea
este si cu toti cei ce vin in viata: si cei ce au trait cu putine si
cei ce au vietuit in slava si bogatie, ies din viata ca dintr-o
ospatarie, neluand nimic din desfatarea si bogatia vietii, fara numai
faptele lor, bune sau rele, savarsite de ei in viata lor.(Antonie cel
Mare)
A
scapa de moarte este cu neputinta. Cunoscand aceasta, oamenii
intelepti si deprinsi in virtute si in cuget iubitori de Dumnezeu
primesc moartea fara suspine, fara frica si fara plans, aducandu-si
aminte de neinlaturarea ei si de izbavirea din relele vietii.
(Antonie cel Mare)
Precum
trupul, dupa ce s-a desavarsit in pantece trebuie sa se nasca, asa si
sufletul dupa ce si-a plinit in trup masura hotarata lui de Dumnezeu,
trebuie sa iasa din trup. (Antonie cel Mare)
Definitia
desavarsitei desfatari in Dumnezeu: a socoti bucurie tristetea
mortii. (Diadoh al Foticeii)
