Filocalia - Avva Filimon

Avva Filimon.pdf

Deci daca vrei sa ajungi la toate aceste virtuti, fii fara grija dinspre orice om, fugi de lume si umbla cu ravna pe calea Sfintilor, tine-ti infatisarea neingrijita, haina patata si smerita, purtarea simpla, cuvantul fara mestesug, mersul fara slava desarta, glasul netocmit, vietuieste in saracie, lasa-te dispretuit de toti, iar mai presus de toate pazeste-ti mintea, grijeste trezvie, staruieste in toate stramtorarile si pastreaza toate bunatatile pe care le ai nestirbite, si ia aminte la tine cu de-amanuntul, ca sa nu primesti nici una din placerile ce vor sa intre. Caci patimile sufletului se potolesc prin linistire; iar intaratate si maniate se salbaticesc si mai tare si-i silesc pe cei ce le au sa pacatuiasca si mai mult, precum ranile trupurilor, zgariate si descojite, se fac anevoie de tamaduit. Cuvantul fara rost inca poate desparti mintea de pomenirea lui Dumnezeu, dracii silind-o la aceasta, iar simturile ascultand de ei. Numai lupta si frica mare pot pazi sufletul. Deci trebuie sa desparti de toata lumea si sa rupi sufletul de toata afectiunea fata de trup, si sa te faci fara casa, fara lucruri de ale tale, neiubitor de argint, lipsit de avere, neumblator dupa castig si dupa schimburi, nepriceput in lucruri omenesti, smerit la cugetare, impreuna patimitor, bun, bland, linistit, gata sa primesti in inima intiparirile venite din cunostinta dumnezeiasca. Caci nici in ceara nu se poate scrie, daca nu s-au netezit mai-nainte trasaturile aflate in ea. Acestea ne invata marele Vasile.

Iar pravila sfantului batran era aceasta: noaptea canta toata psaltirea si canoanele, fara tulburare, si zicea o pericopa din Evanghelie. Pe urma se aseza zicand in sine: Doamne miluieste, cu staruinta si atat de mult, pana nu mai putea sa-l rosteasca. Apoi se culca, si cand se facea de ziua canta iarasi ceasul intai, si se aseza in scaunul lui privind catre rasarit si cantand cu randul si iarasi zicand din Apostol si din Evanghelie. Asa petrecea toata ziua, cantand neincetat si rugandu-se si hranindu-se cu contemplarea celor ceresti, incat de multe ori mintea lui se inalta in contemplatie si nu stia daca se afla pe pamant. Vazandu-l deci pe el fratele indeletnicindu-se asa pe intins si de neslabit cu pravila, si preschimbat cu totul de cugetarile dumnezeiesti, zice catre el: Te ostenesti, Parinte, astfel la o asa batranete, chinuindu-ti trupul si robindu-l. Iar el zise raspunzand: Crede, fiule, ca atata ravna si dor pentru pravila a asezat Dumnezeu, incat o pot implini in toata intinderea ei. Iar dorul dupa Dumnezeu si nadejdea bunurilor viitoare biruie neputinta trupeasca. Astfel intreg dorul mintii il avea zburand spre cer; si nu numai in alte vremi, ci si in vremea mesei insasi.

Apoi l-a mai intrebat si aceasta: De ce, Parinte, mai presus de toata dumnezeiasca Scriptura te indulcesti cu Psaltire? Si de ce canti linistit, ca si cand ai spune catre cineva cuvintele? Iar el zise catre acela: Iti spun, fiule, ca asa a intiparit Dumnezeu puterea Psalmilor in sufletul meu smerit, ca si in Proorocul David, si nu ma pot desparti de dulceata feluritelor vederi din ei. Caci cuprind toata dumnezeiasca Scriptura. Iar acestea le-a spus cu multa smerenie de cuget celui ce l-a intrebat, de dragul folosului, fiind mult silit.

Fie ca mananci, fie ca bei, fie ca te intalnesti cu oarecine, fie ca esti afara din chilie, fie ca esti pe drum, sa nu uiti sa rostesti aceasta rugaciune si sa canti si sa meditezi rugaciuni si psalmi, cu o cugetare treaza si cu mintea neratacita. Dar chiar cand te afli in cea mai necesara trebuinta, sa nu inceteze mintea ta sa mediteze si sa se roage in ascuns. Caci astfel poti intelege adancurile dumnezeiestii Scripturi si puterea ascunsa in ea si sa-i dai mintii o lucrare neincetata, ca sa implinesti cuvantul Apostolului, care porunceste: neincetat va rugati. Ia aminte deci cu dinadinsul si pazeste-ti inima ca sa nu primeasca ganduri rele, sau desarte si nefolositoare. Ci totdeauna, fie ca esti culcat, fie ca esti in picioare, fie ca mananci, fie ca bei, fie ca te intalnesti cu altii, inima ta sa se indeletniceasca pe ascuns in cuget, fie cu psalmii, fie cu rugaciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieste-ma.
Iar cand canti cu gura, ia de asemenea aminte sa nu zici alte cuvinte cu gura si la altele sa-ti rataceasca cugetarea. Si iarasi l-a intrebat fratele: Vad in somn multe naluciri desarte. Iar batranul a zis catre el: Sa nu te lenevesti si sa nu te faci nepasator, ci inainte de a te culca fa multe rugaciuni in inima ta si impotriveste-te gandurilor, ca nu cumva sa fii dus de voile diavolului si sa te lepede Dumnezeu. Grijeste cu puterea ca sa adormi dupa psalmi si dupa aceasta meditatie in minte, si sa nu lasi cugetarea ta sa primeasca ganduri straine; ci in gandurile in care ai fost rugandu-te, in acelea sa te culci meditand, ca sa fie cu tine cand adormi si sa-ti graiasca tie cand te scoli. Zi si sfantul Simbol al credintei ortodoxe inainte de a te scula. Caci credinta dreapta in Dumnezeu este un izvor si o straja a tuturor bunatatilor.

Mai zicea si aceea ca gandurile ce se ivesc in cuget despre cele desarte sunt boli ale sufletului nelucrator si lenes.

Iar cand dobandesti o virtute, sa nu ti se inalte gandul impotriva fratelui, fiindca tu ai dobandit-o, iar acela nu i-a avut grija. Caci acesta este inceputul mandriei. Pazeste cu toata puterea sa nu faci nimic pentru placerea oamenilor. Iar cand lupti cu patima, sa nu slabesti, nici sa te lenevesti daca dainuieste razboiul, ci, ridicandu-te, arunca-te inaintea lui Dumnezeu, din toata inima, zicand cu Proorocul: Judeca-i, Doamne, pe cei ce ma nedreptatesc, caci eu nu pot nimic asupra lor. Si El vazand smerenia ta, iti va trimite mai repede ajutorul Sau. Iar cand mergi cu cineva pe cale, nu primi convorbire cand mergi cu cineva pe cale, nu primi convorbire desarta, ci da-i mintii lucrarea duhovniceasca pe care o avea, ca sa i se faca obicei bun si uitare a placerilor vietii.

Cand poti sa te rogi intru trezvie, sa nu faci nimic cu mainile; iar daca esti cuprins de moleseala, misca-te putin, amenintandu-i gandul si fa ceva cu mainile. Iar acela zise iarasi catre el: Dar tu, Parinte, nu esti ingreunat de somn in pravila ta? Zise lui: Anevoie; dar daca mi se intampla vreodata putin, ma misc si zic inceputul Evangheliei dupa Ioan, indreptand spre Dumnezeu ochiul cugetului si indata se risipeste. Asemenea fac si cu gandurile. Cand vine vreunul, il intampin ca pe un foc de lacrimi, si se risipeste. Dar tu inca nu poti sa te inarmezi astfel, ci tine mai degraba meditatia ascunsa si rugaciunile de azi, randuite de Sfintii Parinti adica sileste-te sa savarsesti ceasul al treilea, al saselea, al noualea, cele de seara si pravila de noapte. Dar ia seama cu toata puterea, sa nu faci nimic pentru placerea oamenilor, nici sa nu ai vreodata dusmanie impotriva fratelui, ca sa nu te desparti de Dumnezeul tau.

Sezand eu o data aproape de el, l-am intrebat daca a fost ispitit de uneltirile dracilor pe cand sedea in pustie? Iar el zise: Ingaduie, frate. Daca va ingadui Dumnezeu sa vie la tine ispitele pe care le-am incercat eu de la diavol, nu cred ca ai putea sa rabzi amaraciunea lor. Am saptezeci de ani, sau si mai bine, si cei mai multi i-am petrecut in ispite. Si locuind in mai multe pustiuri, in linistea cea mai deplina, atatea am incercat si am patimit de la ei, cate nu sunt de folos sa le povestesc celor ce n-au primit experienta linistirii, ca sa nu-i amarasc. Iar in ispite, aceasta o faceam pururi: Imi puneam toata nadejdea in Dumnezeu, inaintea caruia am facut si fagaduintele lepadarii si El indata ma izbavea. De aceea, frate, nu mai am grija de mine. Caci stiu ca se ingrijeste El de mine. Si asa port mai usor ispitele ce-mi vin. Numai aceasta o aduc de la mine, ca ma rog neincetat. Caci stiu ca pe cat se intind cele neplacute, pe atat se gatesc cununile celui ce rabda. Caci acestea sunt randuite ca lucruri de schimb de Dreptul Judecator. Deci stiind aceasta, frate, sa nu cazi in lenevie, cunoscand ca stai in mijlocul razboiului luptandu-te, si ca sunt foarte multi cei ce lupta pentru noi, cu vrajmasul lui Dumnezeu. Caci cum am putea noi cuteza sa ne impotrivim unui asa de infricosat vrajmas al neamului nostru, daca nu ne-ar sustine dreapta cea atotputernica a lui Dumnezeu Cuvantul, ocrotindu-ne si acoperindu-ne? Cum ar rezista firea omeneasca la uneltirile lui? Caci cine, zice, va descoperi fata imbracamintii lui? Iar la incheietura platosei lui cine va patrunde? Din gura lui ies faclii aprinse, care scapara ca niste gratii de foc. Din narile lui iese fum de cuptor ce arde cu foc de carbuni. Sufletul lui e carbuni. Flacara iese din gura lui. In grumazul lui salasluieste puterea. Inaintea lui alearga pierzania. Inima lui e intarita, sta ca o piatra, ca o nicovala neclatita. Fierbe adancul ca o caldare. Socoteste marea ca un vas de unsoare; iar tartarul adancului ca pe un rob. Tot ce e inalt vede, imparatind peste toate cele din ape. Impotriva lui ne este lupta, frate. Pe unul ca acesta ni l-a aratat Cuvantul ca asupritor.

Mai povestea iarasi acelasi frate si aceea ca pe langa alte virtuti, o castigase si pe aceasta, ca nu rabda niciodata sa auda o vorba fara rost. Iar daca cineva din neatentie povestea vreun lucru care nu tindea la folosul sufletului, nici nu raspundea macar. Dar nici cand plecam eu la vreo slujba, nu ma intreba de ce pleci, si nici intorcandu-ma, nu ma intreba unde esti, sau cum esti, sau ce ai de facut. Odata, calatorind eu la Alexandria pentru o trebuinta oarecare si de acolo suindu-ma in cetatea imparateasca pentru un lucru bisericesc, impreuna cu mai multi frati preacuviosi, n-am trimis nici o veste slujitorului lui Dumnezeu. Petrecand deci acolo vreme destula, m-am intors iarasi la Schit la el. Iar el vazandu-ma si bucurandu-se si imbratisandu-ma, a facut rugaciune si apoi a sezut neintrebandu-ma nimic, ci staruia indeletnicindu-se cu contemplatia. Odata, vrand sa-l cerc, am lasat sa treaca mai multe zile, fara sa-i dau paine sa manance. Iar el n-a intrebat, nici n-a zis nimic. Eu, dupa aceasta, punandu-i metanie, i-am zis: Fa iubire, Parinte, si-mi spune, nu te-ai suparat, ca nu ti-am adus sa mananci dupa obicei? Iar el zise: Iarta frate, douazeci de zile daca nu mi-ai da paine sa mananc, si inca nu ti-as cere. Caci pana rabd cu sufletul, rabd si cu trupul. Atata era cufundat in contemplarea Binelui adevarat. Mai zicea: De cand am venit in Schit, n-am ingaduit gandului meu sa iasa afara din chilie, dar nici alt gand n-am primit in cugetare, afara de frica lui Dumnezeu si de judecatile veacului ce va sa vie, gandindu-ma la osanda ce asteapta pe pacatosi, la focul vesnic, la intunericul cel mai dinafara, la felul cum petrec sufletele pacatosilor si ale dreptilor si la bunatatile ce asteapta pe cei drepti, la plata pe care o va lua fiecare dupa osteneala sa, unul pentru sporirea durerilor, altul pentru milostenie si dragoste nefatarnica, unul pentru neavere si pentru lepadarea de toata lumea, altul pentru smerita cugetare si linistirea cea mai deplina, unul pentru supunerea desavarsita si altul pentru instrainare. Gandindu-ma la toate acestea, nu las alt gand sa lucreze in mine, nici nu pot sa mai fiu cu oamenii, sau sa-mi mai ocup mintea cu ei, ca sa nu ma despart de gandurile mai dumnezeiesti.

Caci cand sufletul lasa desimea si intensitatea mintii sa slabeasca, pune stapanire pe el noaptea. Fiindca unde nu straluceste Dumnezeu, toate se contopesc ca intr-un intuneric si nu mai poate privi numai spre Dumnezeu si tremura de cuvintele Lui. Caci Dumnezeu aproape sunt Eu, zice Domnul, si nu Dumnezeu departe; sau: Se va ascunde omul in ascunzis, si eu nu-l voi vedea? Nu umplu eu cerul si pamantul?

Cum pot, ziceam, sa-mi fac mintea curata ca si tine? Iar el zicea: Mergi si osteneste. Caci e trebuinta de osteneala si de durerea inimii. Fiindca nu ne vin dormind si zacand pe spate cele ce se dau prin osteneala si sarguinta. Cand vin bunatatile pamantului fara osteneala? Deci cel ce vrea ca sa ajunga la spor duhovnicesc, trebuie, inainte de toate, sa se lepede de voile sale si sa castige pentru totdeauna plansul si averea. Nemailuand aminte la pacatele altora, ci numai la ale sale, sa planga pentru ele, ziua si noaptea, si sa nu aiba prietenie cu vreun om. Caci sufletul indurerat de intamplari triste si strapuns de amintirea pacatelor de mai inainte, se face mort pentru lume si lumea se face moarta pentru el, adica patimile trupului se fac nelucratoare, precum si omul pentru patimi.

Iar cel ce la inceputul lepadarii nu primeste plansul in inima, nici lacrimi duhovnicesti, nici gandul la chinurile fara sfarsit, nici linistirea adevarata, nici rugaciunea staruitoare, nici psalmodia, nici meditarea dumnezeiestilor Scripturi, cel ce nu castiga deprinderea acestora, ca sa fie silit de o staruinta neincetata sa faca acestea cu mintea chiar daca nu vrea, si sa infloreasca in cugetul lui frica de Dumnezeu, unul ca acesta se odihneste inca in dragostea de lume si nu poate dobandi mintea curata in rugaciune. Caci evlavia si frica de Dumnezeu curatesc sufletul de patimi si ajuta mintii sa se elibereze si o duc spre contemplatia naturala si o fac sa se inalte la cunostinta lui Dumnezeu (la teologie), pe care o primeste in schima fericirii. Pentru ca celor ce o iau asupra lor le daruieste inca de aici arvunile si le-o pazeste neclintita.

Deci sa grijim cu toata puterea de lucrarea faptuitoare, prin care suntem inaltati cu evlavie. Ea este curatia cugetarii, al carei rod este contemplatia naturala si cunoasterea lui Dumnezeu (teologia). Caci faptuirea este usa contemplatiei, cum zice mintea cea mai infocata si mai teologica. Deci daca nu vom griji de faptuire, vom fi pustii de orice intelepciune. Chiar daca ar ajunge cineva la culmea virtutii, are trebuinta de osteneala nevointei, ca sa-si struneasca pornirile neregulate ale trupului si sa-si pazeasca gandurile. Numai asa am putea sa ne impartasim de salasluirea lui Hristos. Caci pe cat se inmulteste in noi dreptatea, pe atata creste barbatia duhovniceasca. Si desavarsindu-se mintea, se uneste intreaga cu Dumnezeu, se umple de lumina dumnezeiasca si primeste descoperirea tainelor negraite. Atunci descopera cu adevarat locul cuminteniei, al tariei, al destoiniciei ca sa cunoasca toate, al indelungimii de zile si vieti, al luminii ochilor si al pacii. Caci pana e prinsa in lupta cu patimile, inca nu e vremea sa se bucure de acestea. Fiindca virtutile si pacatele fac mintea oarba. Unele, ca sa nu vada virtutile; celelalte, ca sa nu vada pacatele. Dar cand se odihneste de razboi si se invredniceste de darurile duhovnicesti, atunci se face intreaga luminoasa, stand sub lucrarea indesata a harului. Atunci staruie neclintita in contemplarea (vederea) celor duhovnicesti. O minte ca aceasta nu mai e legata de cele de aici, ci s-a mutat din moarte la viata.

Pentru ca cel ce se lupta si a ajuns sa se apropie de Dumnezeu si sa se faca partas de sfanta lumina si sa fie ranit de dorul ei, se desfata de Domnul cu o bucurie duhovniceasca si necuprinsa, precum zice dumnezeiescul psalm: Desfateaza-te de Domnul, si sa-ti dea tie cererile inimii tale; si va arata ca o lumina dreptatea ta si judecata ta ca miezul zilei. Caci ce dor al sufletului e asa de puternic si de anevoie de suportat ca cel ce vine de la Dumnezeu in sufletul care e curatit de tot pacatul si care zice din adevarata simtire a inimii: Sunt ranit de dragoste? Fulgerarile frumusetii dumnezeiesti sunt cu totul de negrait si de nepovestit. Nu le infatiseaza cuvant, nu le primeste ureche. Chiar de ai vorbi de lumina luceafarului, de stralucirea lunii, de lumina soarelui, toate sunt nimic fata de slava aceea si sunt cu mult mai prejos de lumina adevarata, decat noaptea adanca, sau luna intunecata, de amiaza cea mai luminata. Asa ne-a invatat si Vasile, dumnezeiescul dascal, cel care a cunoscut acestea prin cercare si invatandu-le ni le-a predat noua.

Dar cine nu s-ar minuna si de lucrul urmator, care e dovada marii lui smerenii de cuget. Invrednicit de multa vreme de treapta preoteasca si ajuns la cele prin vietuire si cunostinta, fugea asa de mult povara dumnezeiestilor slujbe, incat in cele mai multe din timpurile nevointelor sale, aproape ca nu primea sa se apropie de sfanta masa. Ba, vietuind cu atata curatie, nici impartasirea de dumnezeiestile Taine nu o primea cand avea intalnire cu oamenii, macar ca nu spunea nimic pamantesc, ci primea intalnirea pentru folosul celor ce o cereau. Iar cand voia sa se Impartaseasca de dumnezeiestile Taine, cerea indurarea lui Dumnezeu prin rugaciuni, psalmodii si marturisiri. Caci se cutremura de glasul preotului, cand rostea si zicea: Sfintele Sfintilor. Fiindca zicea ca toata biserica se umple de Sfintii ingeri si Insusi Imparatul Puterilor savarseste tainic cele sfinte si se preface in inimile noastre in trup si sange. De aceea zicea ca trebuie sa devenim curati si oarecum afara de trup si asa sa indraznim a ne apropia, fara nici o indoiala si ezitare, de preacuratele lui Hristos Taine, ca sa ne facem partasi de luminarea din ele. Caci multi dintre Sfintii Parinti au vazut pe Ingeri, stand de paza in jurul lor. De aceea se si pazeau in tacere, nevorbind cu nimeni. Mai zicea si aceea ca atunci cand trebuie sa-si vanda el insusi lucrul mainilor sale, ca nu cumva, vorbind si raspunzand, sa spuna vreo minciuna, vreun juramant, sau vreo vorba de prisos, sau vreun altfel de pacat, mai bine tacea, lasand sa para ca e prost. Si tot cel ce voia sa cumpere, lua de la el si da ce voia. Si primea ceea ce i se da cu multumire, negraind nimic, acest barbat cu adevarat intelept.

Sursa: Filocalia.ro