Curaj - Frica.pdf
Frica
este o insusire copilareasca pe care o manifesta sufletul imbatranit
intru slava desarta. Frica este lipsa credintei aratata in asteptare
plina de spaima a unor lucruri neprevazute. Este o presimtire a unei
primejdii inchipuite, o cutremurare a inimii care se inspaimanta si
se imputineaza pentru unele nenorociri indoielnice. Teama este
lipsirea de orice certitudine chiar si in lucrurile cele mai
sigure.(Scara - Sfantul Ioan Scararul)
Sufletul
mandru care se bizuie numai pe sine este sclavul fricii, el se teme
si fuge la cel mai mic zgomot sau umbre. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)
Cei
ce plang si nu se mai feresc de durere, nu se mai tem de nimic, dar
cei predispusi la frica, chiar si dintr-un lucru mic se inspaimanta
si de multe ori isi ies si din minti. (Sunt cei ce nu-si mai cruta
trupul si asteapta cu hotarare orice li s-ar intampla, cautand ei de
bunavoie suferinta.)
Omul
fricos sufera de doua boli: de putinatatea credintei si de iubirea de
trup. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)
Cand
cineva cade din masura chibzuielii, devine atat fricos cat si
indraznet, caci sufletul sau este slabit. Omul cand pierde echilibrul
interior nu se mai cunoaste pe sine si cade astfel in extreme. (Scara
- Sfantul Ioan Scararul)
Precum
mormolocii ii infricoseaza pe prunci, asa si umbrele pe cei mandri.
Nu este cu putinta ca cel ce se teme de Dumnezeu sa aiba frica, daca
va zice ca afara de Dumnezeu nu se teme de altul. Frica de Dumnezeu
da curaj de a birui orice frica lasa de ceva de pe pamant. Omul care
crede stie ca Dumnezeu il va apara, sau ca daca va pierde in cele
pamantesti, chiar viata sa, o va avea pe aceasta plina de toate
bunatatile in cer. Cel ce are frica de cele pamantesti si nu se
bizuie decat pe sine, se teme in chip real totdeauna de ele. Nici eul
propriu, nici cele ale lumii nu-l asigura pmpotriva necazurilor si
nenorocirilor. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)
Precum
apa stramtorata tasneste spre inaltime, asa de multe ori si sufletul
stramtorat de primejdii urca spre Dumnezeu prin pocainta si se
mantuieste. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)
De
la Hristos incoace nu mai poate spune nimeni: Doamne, om nu am - caci
toti il avem pe Hristos, dar Hristos lucreaza prin cei ce cred in El.
(Scara - Sfantul Ioan Scararul)
Un
frate se infricosa tare de talhari si a destainuit Batranului frica
sa. Dumnezeu nu paraseste pe nimeni caci a zis: Nu te voi lasa, nici
nu te voi parasi (Evrei 13,15), dar ne preda necredintei noastre.
Sunt oare mai multi talhari care navalesc decat carele si puterile
lui Faraon? Si stim cu totii ca printr-un cuvant si la un semn al
Domnului au fost deodata inecate toate. Nu-ti aduci aminte cum i-a
orbit pe cei ce veneau asupra lui Elisei? (IV Imparati 6,18) Cel ce
stie sa izbaveasca de ispite pe credinciosi, Acela le-a facut si le
face si acum pe toate. Cum vom uita oare Scriptura care zice: Domnul
te va pazi pe tine de tot raul, pazi-va Domnul sufletul tau. Si cum
vom da uitarii cuvantul: Voua si perii capului va sunt numarati, ori:
Nici o vrabie nu va cadea in plasa fara stirea Tatalui vostru, nu e
cu mult mai de pret omul decat o vrabie? O, frica fiica a
necredintei, pana unde m-ai coborat! Aceasta-i inspaimantatoare:
orbeste mintea, moleseste inima, imputineaza sufletul si-i desparte
pe oameni de Dumnezeu. Este sora lipsei de nadejde si-i mana pe
oameni de la frica de Dumnezeu in tara pierzaniei. Frate, sa fugim de
ea si sa-l desteptam pe Hristos din somn zicand: Stapane,
mantuieste-ne ca pierim! si El sculandu-se, va certa navala vantului
si o va potoli, iar noua ne va spune: Eu sunt, nu va temeti! Sa
parasim deci toiagul de trestie si sa luam toiagul crucii in care se
sprijinesc cei ce schiopateaza, prin care se scoala mortii, intru
care se lauda Apostolul, cu care am fost izbaviti de pradarea
diavolului, noi insine asezandu-ne langa Cel ce S-a rastignit pentru
noi, caci El ne pastoreste pe noi oile Sale si prin El sunt alungati
lupii poftitori de sange. (Crucea este puterea noastra de a ne
depasi, este puterea pregatita noua de Hristos. El a rabdat-o pentru
a intari firea omeneasca din El impotriva crutarii egoiste si pentru
a ne comunica aceasta putere si noua. Pomenirea ei legata de semnul
ei il aduce pe Hristos Insusi in noi, pe Hristos care a intarit firea
Sa omeneasca rabdand crucea si care, in urma acestei intariri a
biruit moartea. Nu putea invia Dumnezeu o fire omeneasca molesita
imbracand-o in viata larga netrecatoare care reprezinta o suprema
tarie ca pe un obiect. Ea insasi trebuie sa vina in intampinarea
invierii sale, ca actul acestei tarii spirituale prin rabdarea
durerilor opuse egoismului. Crucea este dovada milei lui Hristos
pentru noi, dar si mijlocul pe care ni l-a daruit pentru a ne intari
si a creste spre taria vietii generoase nesupusa mortii, ingustarii
egoiste. In cruce il avem pe Hristos cu puterea Lui atotiubitoare dar
ca sa ne insusim si noi aceasta putere. Prin ea alungam diavolii care
ne supun cand suntem fricosi din egoism, prin ea suntem paziti in
pasunea intinsa a hranei nemuritoare adusa noua de Hristos. Diavolul
vrea sa ne faca fricosi ca sa ne predam si sa devenim astfel robii
lui. Hristos ne vrea puternici, liberi, frati ai Lui si ai tuturor,
partasi la puterea generozitatii si la slava Lui. Dracii ne robesc
pentru ca de fapt nici ei nu sunt liberi fiind robi slabi ai patimii
mandriei lor, lucrand sub stapanirea ei. (Sfintii Varsanufie si Ioan)
Sursa: Filocalia.ro
