Ia
aminte la tine cu amanuntime si sileste-te sa te deprinzi cu tacerea
ca sa-ti dea Dumnezeu puterea sa lupti si sa te deprinzi cu ea. De ti
se iveste trebuinta sa graiesti, sa faci intai proba in tine insuti
ca este o trebuinta binecuvantata si voita de Dumnezeu, ca mai
degraba decat sa taci; deschide gura cu frica de Dumnezeu si cu
cutremur avand fata in jos, cuvantul cinstitor si supus. Astfel, de
te intalnesti cu cineva, sa vorbesti putin, din motive de iubire si
sa taci repede, iar de esti intrebat despre ceva, asculta apoi spune
cat e nevoie si nu grai nimic mai mult. (Foarte mult recomanda avva
Isaia tacerea deoarece aceasta inseamna reflexie la tainele lui
Dumnezeu si la taina propriei persoane. Persoana umana se comunica si
prin vorbire, dar si prin tacere. Prin amandoua traieste si face sa
fie traita lumina si taina ei. Ajunge sa o vad reflectand ca sa-mi
dau seama nu numai de taina ei, ci si in lumina ei si a lui Dumnezeu.
Cine vorbeste tot timpul neintrerupand vorbirea de reflexie, cade
intr-o vorbarie superficiala facand niste conexiuni intamplatoare
care gand ii vine primul, acela il spune. In tacere se arata simtirea
prezentei lui Dumnezeu ca lumina si taina inepuizabila. Unde nu e
Dumnezeu nu e nici taina, nici lumina inepuizabila. Se are impresia
ca totul se poate intelege, ca totul se poate margini la mintea
proprie.)
