Treptele rugaciunii - Parintele Cleopa

Treptele rugaciunii.pdf

De fapt ce este rugaciunea? Rugaciunea este o vorbire a omului cu Dumnezeu, cine se roaga vorbeste cu Dumnezeu, cu sfinţii, cu ingerii, cu Maica Domnului, de fapt, omul isi inalta mintea catre Dumnezeu, pentru a se umple de bunatatile divine.

S-a facut un concurs: Care este cel cel mai inalt om din lume, si a castigat cel ce a spus, ca omul cel mai inalt este omul care prinde cerul cu mainile sale in rugaciune si asa este! Care este cea mai mare fapta buna din lume ? Rugaciunea este fapta cea mai mare a lumii, caci ea este cauza tuturor bunatatilor din lume. Sfintii au ajuns sfinti prin rugaciune, noi ii putem imita. Blaise Pascal spunea ca: “Omul este cea mai mare fiinta din lume, cand? Cand sta in genunchi si se roaga Creatorului sau, atunci intrece tot universul”.

Rugaciunea este urcare si aceasta urcare se face pe 7 trepte, pana se ajunge la cer. Auzim pe Sfantul Apostol Pavel zicand: “Aduceti Domnului roada buzelor voastre”, “Rugati-va neincetat !”, “Faceti cereri, multumiri”, iar Psalmistul striga: “Doamne, auzi rugaciunea mea, sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta!”, “Bine voi cuvanta pe Domnul, pururea lauda Lui in gura mea”. Omul trebuie sa ia aminte ca de are numai rugaciunea buzelor, inca nu se roaga. Sa nu se increada cineva in cantitatea rugaciunii, am facut o caruta de Psaltiri, de Paraclise, caci rugaciunea cantitativa il hraneste numai pe fariseul nostru cel dinlauntru.

Iata cele 7 trepte ale rugaciunii:

Rugaciunea limbii, a gurii, a glasului, aceasta este treapta cea dintai. Aceasta este folositoare intru putin, daca va merge in sus spre cer, urcand si celelalte trepte. Rugandu-te mult te obisnuiesti cu rugaciunea si incepe sa-ti placa aceasta rugaciune, simti dulceata ei. Acesta este treapta cea mai de jos, dar fara de aceasta nu se poate urca pe a doua.

Rugaciunea mintii, aceasta o numesc Sfintii Parinti, rugaciune cu un picior, sau zbor cu o aripa, pasare cu o aripa. Cand eu zic: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul !” zic cu limba, dar inteleg si cu mintea, deja aceasta rugaciune a trecut in faza a doua. Mintea mea se gandeste la cele ce zice gura. Aceasta este o treapta superioara celei dintai, caci zice Apostolul Pavel: “Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi canta cu duhul, dar voi canta si cu mintea” (I Corinteni 14, 15 ). “Dar, in Biserica vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat pe altii decat zece mii de cuvinte in limbi” (I Corinteni 14, 19). Deci, Sfantul Pavel insista pentru rugaciunea cu mintea, mintea cand se roaga trebuie sa fie la Dumnezeu, caci multe valuri o tulbura prin draci, atunci cand se roaga.

Rugaciunea inimii. In rugaciune, cand se uneste mintea cu inima, atunci intalnesti cateva piedici. Mintea este centrul fiintei umane. Un calugar i-a zis unui duhovnic, cum ca el a invatat rugaciunea cu mintea, dar in inima nu are pace, calugarul a zis, adica duhovnicul catre ucenic: “Da-te jos din cap, ca acolo este iarmaroc (Targ). Vrei sa ai pace cata vreme esti cu rugaciunea mintii?
Cata vreme esti cu rugaciunea mintii esti intr-un targ de ganduri, mintea alearga cand la Dumnezeu, cand la materie, dar da-te jos acolo in inima”. Spune Sfantul Simeon Noul Teolog ca, in nimic nu poti ascunde mintea afara numai de inima acolo este camara ei lasata de Mantuitorul. Cand auzi pe Mantuitorul in Evanghelie: “Cand te rogi, intra in camara ta, incuie usa ta, roaga-te Tatalui tau in ascuns si Tatal tau care vede in ascuns iti va rasplati tie la aratare”. Camara mintii este inima. Cand vrei sa intri in camara inimii, cu mintea, zice Sfantul Ioan Scararul, ai de incuiat 3 usi si 2 vami. Cele doua vami sunt imaginatia si inchipuirea. Haide sa stau la rugaciune intr-o pozitie, caci Dumnezeu nu cauta la pozitie, poti sa stai si culcat. Sfantul Grigorie Sinaitul zice: ”De esti bolnav si batran, culca-te si roaga-te, sau pe scaun, cum poti, caci Dumnezeu stie neputinta ta”. Dumnezeu cauta numai pozitia mintii si a inimii. Cand esti sanatos stai cum se cuvine, iar bolnav, cum poti. Stau la rugaciune si vreau sa-mi concentrez atentia spre inima. Prima vama unde se intalnesc dracii cu mintea mea este imaginatia, inchipuirea sau fantezia. Ori ti-ai inchipuit un lucru bun, ori un lucru rau, toate imaginatiile n-au ce cauta in timpul rugaciunii. Legea cea mai scurta a rugaciunii acesteia este, sa nu-ti inchipui nimic in vremea rugaciunii. Pentru ce ? Pentru ca minte lui Hristos n-a avut imaginatie, toti sfintii o spun aceasta. Cand vine Hristos, Noul Adam, sa-l restaureze pe cel vechi vine exact cum a fost Adam mai inainte de cadere. Adam inainte de cadere n-a avut imaginatie, dupa dumnezeiescul Maxim, care zice: “Ia seama ca atunci cand Adam a cazut in imaginatie, a cazut in inchipuire”. Dumnezeu i-a spus sa nu manance de acolo, iar diavolul i-a zis, cand vei manca din pom ti se vor deschide ochii si vei cunoaste, vei fi ca Dumnezeu si mancand a cazut tot neamul omenesc. Prin ce ? Prin imaginatie. Cine a cazut mai intai prin imaginatie? Tocmai diavolul, caci la Isaia 14, 13-14; citim: “Tu care ziceai in cugetul tau: Ridica-ma-voi in ceruri si mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aseza jiltul meu! In muntele cel sfant voi pune salasul meu, in fundurile laturii celei de miazanoaste. Sui-ma-voi deasupra norilor si asemenea cu Cel Preainalt voi fi”. Iata inchipuirea diavolului. Si tot Isaia ii zice: “Cum ai cazut din cer tu stea de dimineata, te-ai facut locas a toata uraciunea si a tot duhul necurat!”. Omul era centrul tuturor zidirilor, inger amestecat cu om, dar si pe el l-a aruncat in inchipuire diavolul. Omul era un Dumnezeu dupa dar. Noul Adam, Hristos, cand vine, nu vine in minte cu imaginatie, caci aceasta a fost patima la Adam, care a intrat in sufletul lui. Dumnezeu nu l-a facut pe om cu imaginatie, ci era ca si pruncii cei nevinovati. Adam a intrat in fire prin inchipuire, de a fi intocmai cu Dumnezeu, si cand si-a inchipuit aceasta a si cazut.

De aceea, cand vrei sa te rogi, fiindca Hristos vine cu o minte fara imaginatie, Hristos vrea sa-l refaca pe Adam in starea cea dintai, fara imaginatie, asa si tu te roaga fara vreo imaginatie. De aceea, in vremea rugaciunii imaginatiile ne dau razboi. S-o luam mai practic: Stai la rugaciune, ba iti mai aduci aminte de fata celui ce te-a suparat, ca sa te sfadesti cu el, ba fata celui care l-ai iubit cu patima, ba slava desarta, ba sa ma duc la targ, ba am de cumparat, ba sa fac cutare, aceasta nu mai este rugaciune, dracii in acea clipa rad de noi cu gura pana la urechi, aceasta nu este rugaciune. Cand noi stam la rugaciune, ca niste chip cioplit de crestini si in noi nu mai este rugaciune, ci imprastiere, acum rad dracii de noi ca mintea noastra nu a coborat in inima. Locul unde trebuie sa se ascunda mintea este inima, acolo il ai pe Hristos de la Botez. Acolo se intalneste mirele cu mireasa, sufletul nostru cu Hristos. Ce spune Sfantul Apostol: “V-am logodit pe voi mireasa, unui Mire fara de moarte si tare imi este frica de voi sa nu se poticneasca inimile voastre”. Cand zice sa intri in camara ta, camara mintii este inima, zic toti Sfintii Parinti, dracii stiu aceasta, ca, daca a ajuns mintea sa se pogoare in inima ii arde foarte tare. Ai vazut cat de frumos spune staretul Vasile de la Poiana Marului, de cel care a cazut neajungand cu mintea in inima. Lucrarea inimii nu-i o lucrare grea, nu trebuie saptamani, intr-o clipa ti-ai pus in gand, insa nu-ti inchipui nimic.

Sa ai in minte prezenta lui Dumnezeu, ca este de fata, in inima setea dupa El si pe limba, “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!” Dar in acest timp sa nu-ti inchipui nimic, ca Dumnezeu nu cade sub inchipuiri, ca de ar cadea sub inchipuiri n-ar mai fi Dumnezeu. Deci, vama I este imaginatia, prin ea se trece asa, sa nu-ti inchipui nimic, nici bune nici rele. Dracii vazand ca mintea a trecut ca fulgerul pe langa această vama o asteapta pe minte la poarta inimii. Aici la poarta inimii o asteapta cu vama ratiunii, aceasta este mai grea decat cea a imaginatiei. Noi n-avem voie sa ne coboram in inima nici cu ratiunea. Aici la vama ratiunii, care este poarta inimii, dracii teologi, pe care-i numeste Sfantul Macarie draci arhiconi, care stiu pe de rost toate Scripturile, teologii iadului si filozofii intunericului, o opresc pe mintea noastra cu ratiunile lui Dumnezeu. Cum este aceasta ?

Eu stau la rugaciune in genunchi, sau in picioare, sau pe scaun de 2 palme de mic si o palma de lung si o palma de lat, in pozitia cersetorului, pentru a putea invata rugaciunea mai repede. Stau la rugaciune si deodata vad ca apar in mintea mea aceste cuvinte: “Ridicat-ai la mare caii tai, tulburand ape multe” din Cantarea a doua a lui Moise. Cum au aparut aceste cuvinte iti pui intrebarea? Cine sunt caii, ce sunt apele cele multe si care este marea? Caii sunt Apostolii – dupa Sfantul Vasile cel Mare – care au tulburat toata lumea, apele cele multe sunt popoarele, iar marea este toata lumea. De vad dracii ca-ti place aceasta, iti aduc alta ratiune mai mare: “Lipsit-au de la mancare oile, cand nu vor fi boii langa iesle”. “Au doara de boi se ingrijeste Dumnezeu?” zice Apostolul. Cine sunt boii? Care sunt oile? Care este ieslea? Boii rationali sunt mai mari ca oile, ei sunt Biserica Povatuitoare: Patriarhii, mitropolitii, episcopii, preotii, diaconii. Oile cuvantatoare sunt poporul de jos, Biserica ascultatoare, caci din Biserica se hranesc cu Prea Curatele Taine, atat Biserica cea Povatuitoare, ierarhii, cat si cea ascultatoare, poporul. Duhul Sfant zice: “Lipsit-au de la mancare oile, ca nu vor mai fi boii langa iesle” atunci nu vor avea ce manca oile din Biserica, cand nu vor mai fi preoti si episcopi, care sa-i hraneasca cu Tainele. Aduc dracii apoi alta ratiune: “Muntii au saltat ca berbecii si dealurile ca mieii oilor”. Muntii sunt oamenii desavarsiti in lucrarile Duhului Sfant si in rugaciune, ca ei au saltarea inimii lor. Extazul si unirea lor cu Dumnezeu, ajungand uneori chiar sa vrea sa se desparta de trup. Dealurile ca mieii oilor sunt cei de pe treapta a doua a urcusului duhovnicesc, ei n-au asa de mare putere ca si cei desavarsiti, ci mai putina. De vede diavolul ca-ti plac acestea iti aduce bunaoara din Psaltire: “Vaile vor inmulti graul” cand sufletul se coboara in vaile smereniei, atunci se înmulteste graul faptelor bune. Ca nu rodeste sufletul fara de smerenie. De primeste aceste ratiuni dracii rad de ea cu gura pana la urechi. Ei rad, pentru ca acestea n-au ce cauta in rugaciunea mintii, ci numai in lucrarile mintii, acestea sunt bune altadată, dar nu acum cand te rogi. Altele sunt lucrarile mintii si alta este rugaciunea mintii. Aceste cugetari si ratiuni duhovnicesti sunt bune ca lucrari, dar cand ai sa te rogi si sa vorbesti cu Iisus Hristos, dracii teologi te asalteaza, vazand ca te complaci in aceste ratiuni, care nu sunt rugaciune. Zice Sfantul Ioan Gura de Aur: “Cand te rogi, nu teologhisi, ca esti batjocorit de draci!” Cui filozofez eu, daca stau inaintea Mintii Celei negraite, care este izvorul tuturor filozofiilor. Trebuie sa bag mintea in inima. Si la acesta vama a ratiunii, care este poarta inimii, nu primi acolo nici o ratiune duhovniceasca din Scripturi, nici talcuirea ei, cand te-ai pus sa te rogi. Sa ne pogoram cu o singura ratiune, cu “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!” cu aceasta singura ai sa poti ajunge in inima. Oare este vreun semn simtit ca s-a unit mintea cu inima?

Spune, Sfantul Serafim de Sarov: “Cand s-a unit mintea cu inima, cand s-a pogorat mintea in inima, primul semn este acesta: apare un cui de foc in mijlocul inimii, iar cuiul de foc si la barbat si la femeie apare drept in centrul inimii”. Acesta este primul semn ca s-a pogorat mintea in inima. Pe urma se incalzeste inima toata, se incalzesc umerii, coloana vertebrala si s-a incalzit corpul cu mare putere. M-am intalnit cu oarecare ce se chinuia cu foamea in padure, cu setea, cu frigul, cu golatatea si cu pusnicia (parintele Cleopa este acesta) si mi-a spus mie lucrarea aceasta. A avut el saracul o Biblie, de la bordeiul lui si s-a dus intr-un sat ca s-o ia si s-a nimerit ca era intr-o Duminica. Cand s-a dus, l-a rugat omul: Stai parinte pana dimineata, ca el avea bordeiul la vreo 20 km departare. Biblia era cea din 1914. Stand la casa aceea si ca sa nu meargă Duminica pe drum si-a facut pravila, rugaciunile de dimineata acolo in casa, iar cei din casa au plecat la Biserica. Dupa Biserica a venit o nunta de la Biserica si era cu clarinete de aieste, nunta a ajuns aproape, iar calugarul stand la rugaciune avea in fata lui o icoana a Maicii Domnului, a omului unde statea. Pe icoana erau 24 de engolpioane de prooroci, ingerii stateau in genunchi cu smocuri de flori, pe care le aruncau in bratele Maicii Domnului si i le dadeau lui Iisus. Saracul calugar stand si cugetand, mereu se gandea cum auzea muzica aceea cantand. Sfantul Ioan Scararul spune, ca unele cantari mirenesti pe cei sporiti in cele duhovnicesti ii poate baga in cele mai inalte contemplatii. Cand a auzit calugarul muzica aceea, s-a gandit el asa: Mai, daca oamenii stiu sa cante asa, dar acesti ingeri care-i dau smocuri de flori lui Iisus in bratele Maicii Domnului, cum canta ei in ceruri? Din acea simtire s-a pogorat mintea lui in inima, si era ca un ceas dupa masa, si 2 ore si 10 minute a stat mintea si numai in ceruri mai auzea ingerii si cantarile lor, dar atat a transpirat calugarul, atata dulceata in inima si atata caldura am simtit – zice – n-am avut la mine decat 5 batiste si ca sa nu-mi pierd atentia din inima, ma stergeam cu batistele caci lacrimile imi curgeau continuu, corpul s-a infierbantat, ochii dadeau lacrimi, inima mea fierbea in clocot si-l vedeam pe Iisus cum vorbea cu sufletul meu. Atata mireasma a Duhului Sfant mi-a venit si atata caldura duhovniceasca, si-mi ziceam: Doamne, vreau sa mor! Voiam sa mor, ca asa doreste sufletul atunci din dulceata, incat vorbea: Ce bine ar fi sa mor acum! Cand s-a pogorat mintea in inima, ce se intampla? Atunci inima se deschide si iar se nchide, inima inghite pe Iisus si Iisus inima.

Atunci s-a intalnit Mirele Hristos cu mireasa sufletul. Sfantul Maxim Marturisitorul spune: “Mormantul Domnului este toata lumea aceasta, sau inima noastra. Prin ratiunile tuturor lucrurilor este toata lumea, prin contractia naturala vedem intr-un fir de iarba minunile lui Dumnezeu, si in inima il vedem pe Dumnezeu prin rugaciunea cea in Duh”. Dupa 2 ore si 10 minute a iesit mintea din inima, spune acel pustnic (Cleopa Ilie), am ramas asa cu o mahnire dulce si voiam mai bine sa mor, numai sa mai vie inapoi lucrarea cea mai dinainte si n-a mai venit. Ca spun Sfintii Parinti, ca harul nu se duce departe, ii aproape, dar pentru smerenie se departeaza, ca sa nu te mandresti. Plecarea Duhului Sfant in aceasta clipa o numesc Sfintii Parinti: Parasire sau Raceala, adica atunci cand s-a departat putin harul, acest har iti da ajutor din ascuns, dar te lasa intai sa vezi ce poti tu si ce este rugaciunea harica ce a venit mai inainte, cand ai stat de vorba cu Iisus in inima. Spune acest gustator al rugaciunii harice: “Timp de o luna de zile, pe cerul inimii mele nu s-a mai ridicat ceva din lumea aceasta de aici de jos” ma gandeam la bucuriile acelea, dar nu le mai simteam, imi aduceam aminte ce bucurie am avut, ce dulceata, ce mangaiere, ce caldura duhovniceasca, caci inima imi vorbea in clocot, aceasta-i pogorarea mintii in inima. Cei desavarsiti o au aceasta stare la toate rugaciunile lor, iar cei nedesavarsiti n-o au. Cei ce s-au indumnezeit dupa dar, pururea il au pe Dumnezeu in ei. Lacrimile izvorate in timpul acestei rugăciuni, fiind de la Duhul Sfant, spala orice intinaciune, orice imaginatie pacatoasa si ramane sufletul curat si atunci isi da seama ce s-a petrecut. Toate gandurile duhovnicesti du-le pana la simtirea inimii, ca fiecare cuvant al mintii sa-l simta inima, atunci sufletul se misca in cerc in miscare ocolitoare. In rugaciunea gurii se baga ispita, spun Sfintii Parinti, in a mintii inca se baga, iar cand lucrarea Duhului Sfant a venit in inima, atunci nu se mai baga ispita. Trei miscări are sufletul in vremea rugaciunii, iar una din ele este dreapta. La rugaciunea curata a inimii, Sfintii Parinti spun, ca ajunge unul numai din zece mii.

Rugaciunea vazatoare este alta treapta a rugaciunii. Sufletul lui Amun a fost vazut de Sfantul Antonie cel Mare, ca mergea la cer, desi Antonie era la mii de kilometri distanta de cel ce murise. Aceasta este rugaciunea vazatoare, face sufletul sa-l vada pe alt suflet ce merge la cer. De ar fi unul vazator aici, ar vedea cat sunt aici si cati Ingeri sunt aici de fata si ne-ar sti toate gandurile noastre. Ma duceam la batranul Ionanichie Moroi, staretul Manastirii Sihastria, pe cand eram eu la oi, ca sa ma Spovedesc, eu spuneam ce gandeam, uitam insa unele pacate, iar el imi zicea: “Vezi draga, ca mai ai lucru cutare pe care nu l-ai spus” nu i le spuneam eu, mi le spunea el, asa ma spovedea pe mine acest staret, cu rugaciunea vazatoare. “Spune-le si acelea zicea el, de ce nu le spui?”

Rugaciunea de sine miscatoare. Aceasta ne aduce perioade de descoperiri dumnezeiesti, inima aceasta se roaga permanent, cum ai porni ceasul, este o rugaciune de sine miscatoare pururea. Te misca sa te rogi, si cand dormi si cand vorbesti si cand mananci si cand calatoresti, inima se roaga mereu, atunci ajungi la Cantarea Cantarilor: “Eu dorm, dar inima vegheaza”. Te simti, de la sine miscat spre rugaciune, din interiorul tau.

Rugaciunea in extaz sau in uimire. Asa cum spune un cuvios in Pateric: “I-am poruncit mintii mele sa se duca o saptamana in cer sau doua saptamani. Si doua saptamani stateam cu mintea in cer”. Acestia sunt rugatorii in extaz. De un sfant se spune in Filocalie, ca era cu mintea in cer, iar dracii ii luau trupul ca pe o minge si-l aruncau strigand si-l prindeau trupul unul de la altul. Cand un om este rapit cu mintea la cer, aceasta se cheama rugaciune in uimire.

Rugaciunea contemplativa. Aceasta este rugaciunea duhovniceasca si pe aceasta a avut-o Sfantul Apostol Pavel, ca ea este mai presus de hotarele rugaciunii, ea se numeste vedere duhovniceasca si aceasta il face pe om sa zica precum Pavel: “In trup sau afara de trup, Dumnezeu stie”. A fost rapit la al treilea cer, dar nu stia. Mintea este luata in vremea acestei rugaciuni de catre Sfanta Treime si este dusa in cele mai inalte contemplatii in Rai din mila lui Dumnezeu, ea nu mai are lucrarea ei. Aceasta este rugaciunea duhovniceasca, de care spune Sfantul Isaac Sirul: “Daca ajunge unul din neam in neam!” Sfantul Macarie ne indeamnă: “Stiu omule, ca nu stii sa te rogi, iti dau un sfat, care? Roaga-te cum poti tu, dar roaga-te adeseori (des), caci, din rugaciunea deasa se naste rugaciunea de calitate”. Daca omul se roaga des, chiar de nu stie cum, Dumnezeu face cu el ca si cu un copil, Dumnezeu vine cu harul Lui in inima si cu fierbinteala Lui si mintea incepe cu mare foc sa cugete la judecata, la moarte, la Dumnezeu, la iad si gustand din aceasta rugaciune curata trece iar la rugaciunea risipita. Dar, sufletul gustand cate putin din rugaciunea cea adevarată, zice, da, aceasta-i rugaciunea! Nu-i de ajuns ca te-ai rugat 4 ceasuri, ci trebuie sa ajungi la rugaciunea cea curata a inimii. Erau aici calugari mari, care stiau Psaltirea pe de rost, dar din gura lor nu auzeai decat: “Blagosloveste parinte!” si atat, le placea toata ziua sa vorbeasca cu Domnul. Dumnezeu da omului cate o lingurita de rugaciune curata pentru a-i prinde gustul si apoi omul incepe sa se roage mai des. Zice Sfantul Isaac Sirul: “Cel ce a simţit dulceata rugaciunii va fugi de glonte ca un asin salbatic”. De ce? Ca sa vorbeasca cu Hristos, vorbeate cu Dumnezeu multe si cu oamenii putine. Si noi cand ne rugam trebuie sa ne ferim de oameni, sa vorbim cu Dumnezeu mult si cu oamenii putin, aceasta-i rugaciunea placuta lui Hristos.

Parintele Cleopa Ilie

Sursa: crestinortodox.ro