Vederea pacatelor noastre.pdf |
„Asa
Doamne Imparate, daruieste-mi sa-mi vad greselile mele si sa nu
osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor.
Amin.” Sf. Efrem Sirul
Cum
sa se deprinda omul sa nu osandeasca, cand osandirea a devenit un
obicei general si cand in societatea contemporana exista atat de
multe motive pentru osandire? Intrucat osandirea fie tasneste din noi
insine, fie se naste din afara, vom examina intai cinci mijloace de
lupta cu ea pentru situatia cand izvorul osandirii este in noi, iar
apoi alte cinci mijloace de lupta cand osandirea este aprinsa in noi
din exterior.
Primul mijloc este sa constientizam si sa capatam simtamantul ca
osandirea semenilor pentru slabiciunile lor morale este pacat, si
inca un mare pacat. (…) Daca omul isi da seama ca osandind
savarseste un mare pacat, el lesne se va simti rusinat inaintea
constiintei sale.
Luarea-aminte. Cine este cel care vegheaza la el insusi? – Acela
care este atent sa nu pacatuiasca cu nimic inaintea lui Dumnezeu si
care isi da osteneala sa-si aduca aminte in toate imprejurarile,
intotdeauna, porunca lui Dumnezeu: „Nu osandi!”
Osandirea de sine. Sfintii Parinti recomanda sa ne aducem aminte
permanent propria noastra stare de pacat si sa ne osandim pe noi
insine. Daca omul este cinstit inaintea sa si inaintea lui Dumnezeu,
nu poate sa nu vada ca el insusi este plin de patimi si de fapte
rele.
Smerenia. Cel mandru osandeste in stanga si in dreapta. Cel smerit
insa, ajuns pana la patrunderea harica a starii lui de pacat, se
considera mai rau decat altii. Ii pare sincer rau de nefericita lui
stare morala, plange inaintea lui Dumnezeu pentru greselile sale si
inseteaza doar pentru un singur lucru – dupa mila. El se simte
vrednic de osanda. Cand vede pe fratele sau ca greseste, nu-i
socoteste pacatul mai greu decat al sau. Caci gusta pe viu greutatea
propriilor lui pacate.
Dragostea este unul dintre cele mai eficace mijloace pentru a
dezradacina osandirea. Fie-ti mila de cel pacatos, iubeste-l, si vei
inceta sa-l ponegresti! „Dragostea acopera toate cusururile”
(Pilde 10, 12), dar osandirea le descopera! Poate
oare cel ce iubeste pe aproapele sau sa-l ponegreasca in lipsa lui si
sa-l vadeasca inaintea altora? Prin urmare, invata sa iubesti si te
vei dezobisnui sa osandesti!
Cum sa procedam in cazurile in care la noi ajung zvonuri ca altii ne
osandesc? Trebuie sa tacem, sa ne infrangem iubirea de sine ranita si
sa ne straduim sa inghitim medicamentul amar, lasand toate pe seama
lui Dumnezeu, dupa inalta pilda a Mantuitorului Hristos (vezi I Petru
2, 23). O astfel de purtare este placuta lui Dumnezeu si incununeaza
sufletul rabdator cu cununa cereasca. Desigur, nu este nicicum usor
sa fii osandit, iar tu sa taci si sa nu te aperi. Acest lucru este o
foarte mare nevointa. Daca crestinul intelept care este osandit
constata ca cei care ce-l ponegresc au spus ceva adevarat, indata ia
nota si se indreapta. Daca vede insa ca osanditorii raspandesc
clevetiri si minciuni la adresa lui, el Ii multumeste lui Dumnezeu ca
s-a invrednicit sa sufere nevinovat fiind si ia seama sa nu se dea
maniei. „Caci aceasta este placut lui
Dumnezeu, sa sufere cineva intristari pe nedrept, cu gandul la El”
(I Petru 2, 19).
Adeseori nu avem dorinta de a osandi, insa iata ca cei cu care vorbim
incep sa ponegreasca, predispunandu-ne si pe noi catre savarsirea
acelui pacat. Ce sa facem in asemenea cazuri? Daca ne nimerim
printre oameni care osandesc pe semeni, cu tactica sa abatem discutia
si, pe nebagate de seama, sa trecem la o alta tema. In unele cazuri
este folositor sa vorbim ceva bun despre cel osandit, care sa
destinda atmosfera. Dar daca nu putem sa facem nici una, nici alta,
atunci, dupa sfatul lui Teofan Zavoratul, sa nu participam la
osandire, ci sa tacem si sa ne rugam atat pentru noi insine, cat si
pentru cei ce osandesc, si pentru cei osanditi. Aici trebuie sa
subliniem cu multa tarie ca, neparticipand la osandire nu trebuie in
niciun caz sa osandim in inima noastra pe cei ce osandesc.
Deoarece osandirea pare foarte captivanta si distractiva, pentru a ne
izbavi de acest pacat este nevoie sa ne indepartam de acei cunoscuţi
ai nostri care au slabiciunea osandirii si sa nu mergem in companiile
in care se spun barfe. Caci „tovarasiile
rele strica obiceiurile bune” (I Cor. 15,
33).
Chibzuinta duhovniceasca este un moment extraordinar de important in
lupta impotriva osandirii. Deoarece osandirea ni se prezinta in chip
foarte iscusit ca fiind o virtute, este nevoie de mare intelepciune
duhovniceasca pentru a vana inselaciunea diavoleasca ascunsa aici,
astfel incat sa fim demascati inaintea noastra ca unii carora ne
place sa osandim. Intrucat la aceasta inselare actioneaza patimile
proprii, ea patrunde foarte usor in inimile noastre si cu ajutorul
nostru ne rataceste, incredintandu-ne ca nu savarsim nimic rau atunci
cand osandim.
10.
Infranandu-ne de la osandirea altora, noi insine sa priveghem
asupra-ne cu multa luare aminte, ca sa nu dam motiv ca ei sa ne
osandeasca pentru diferitele pacate vadite. Caci dupa cum este pacat
sa osandesti, de asemenea este pacat sa provoci pe altii sa te
osandeasca. „Deci sa nu ne mai judecam
unii pe altii, ci mai degraba judecati aceasta: Sa nu dati fratelui
prilej de poticnire sau de sminteala!” (Rom. 14, 13).
Arhim. Serafim Alexiev