Sf. Cuv. Toma din Maleon

Sf. Cuv. Toma din Maleon

Cuviosul Toma, din inceputul vietii sale in lume, a fost ostas mare cu slava; pe de o parte pentru bogatia sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea. El era puternic cu trupul si viteaz in razboaie, si de multe ori a biruit cetele potrivnicilor. Dupa aceea, iubind pe Hristos, a lasat lumea cu toata galceava ei si a luat jugul cel usor al lui Hristos. Deci s-a imbracat in chipul monahicesc, asemanandu-se saraciei si smereniei Domnului sau. Apoi, inconjurand salasurile monahicesti, era povatuit spre savarsirea faptelor bune de nevoitorii cei placuti ai lui Dumnezeu intru pustnicie. Iar cand a voit sa mearga in pustie pentru mai desavarsita pustnicie si liniste, un stalp de foc mergea noaptea inaintea lui si Sfantul Prooroc Ilie i se arata, povatuindu-l in adancurile pustiei. De niste calauzitori ca acestia a fost indreptat ca spre alt Carmel, spre muntele Malein, unde vietuia pentru Dumnezeu si se invrednicea de dumnezeiesti descoperiri si vedenii.

Astfel, precum mai inainte in lume biruia cu vitejie pe vrajmasii cei vazuti, tot asa si dupa lepadarea de lume, in viata cea pustniceasca, surpa si izgonea taberele cele nevazute ale duhurilor celor rele, cu rugaciunea cea neincetata, ca si cu o sabie ascutita. Dar de vreme ce nu este cu putinta a se ascunde cetatea deasupra muntelui si faclia stralucind sus la cer, nici Cuviosul Toma nu a fost tainuit in muntele cel pustiu, in care a rasarit ca o stea luminoasa si a stralucit cele pamantesti, prin sfintenia sa. Deci, fiind aflat de oameni, s-a facut lumina celor intunecati si liman celor ce alergau la dansul; pentru ca, luand de la Dumnezeu puterea facerii de minuni si darul cel tamaduitor, vindeca cu minune toate bolile. Orbilor le dadea vederea, schiopilor, buna umblare si chiar scotea izvor de apa cu rugaciunea. Dar nu numai in viata sa a facut multe minuni, ci si dupa mutarea sa catre Dumnezeu se savarseau minuni la cinstitele lui moaste; pentru ca de toate neputintele si bolile cele netamaduite se dadeau grabnice vindecari mai presus de fire celor ce veneau si se inchinau cu credinta, iar duhurile cele necurate se izgoneau din oameni, cu rugaciunile lui cele sfinte si cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin

Sursa: crestinortodox

Sf. Mare Mc. Chiriachi

Sf. M. Mc. Chiriachi

Sfanta Mucenita Chiriachi a trait in secolul al III lea, in vremea imparatului Diocletian. Sfanta Chiriachi s-a nascut din parinti crestini, intr-o duminica. Acesta a fost si motivul pentru care Dorotei si Evsevia, parintii ei, i-au pus numele Chiriachi, care in limba greaca inseamna duminica. Sfanta Chiriachi a refuzat multe cereri de casatorie, invocand ca ea este logodita cu Mirele Ceresc si ca-si doreste sa moara fecioara. Unul din pretendentii respinsi i-a spus imparatului Diocletian ca Sfanta Chiriachi este crestina. Din momentul aflarii acestei vesti, Sfanta Mucenita va fi supusa la multe chinuri. Acoperita de rani din cap pana in picioare, ea va fi tamaduita in chip minunat de un inger. In urma acestei minuni, multi pagani au crezut in Hristos si au primit moartea muceniceasca.

Sfanta Chiriachi i-a spus ighemonului: "Vezi bine ca nicicum nu ma poti intoarce de la credinta mea. Caci de ma arunci in foc, mai inainte de mine Cei Trei Tineri in foc au fost aruncati si prin credinta s-au mantuit; iar de ma arunci la fiare, mai inainte de mine marele Daniil Prorocul la fiare a fost aruncat, dar prin credinta s-a mantuit; iar de ma arunci in mare, mai inainte de mine lona Prorocul a fost in pantecele chitului trei zile si trei nopti si prin credinta s-a mantuit; daca taisului sabiei ma dai, mai inainte de mine Cinstitul Botezator loan sabiei a fost dat si credinciosia lui l-a mantuit. Caci ca si tuturor acestora, mie viata imi este a muri pentru Hristos."

Mana dreapta a Sfintei Chiriachi se afla in Catedrala episcopala din Husi din anul 1763, de cand episcop al Husilor era Iacob Stamate, viitorul Mitropolit al Moldovei. In timpul pastoririi sale, mana dreapta a Sfintei Chiriachi a fost primita in dar de la Marea Lavra din Muntele Athos, pentru ca acest vrednic ierarh a platit datoriile pe care Marea Lavra le avea catre Poarta Otomana.
In urma acestor cuvinte, Sfanta Mucenita Chiriachi a fost ucisa prin taierea capului.

Troparul Sfintei Mari Mucenite Chiriachi (glasul 4)

Mieluseaua Ta, Iisuse, Chiriachi, striga cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc si pe Tine cautandu-Te ma chinuiesc si impreuna ma rastignesc si impreuna ma ingrop cu Botezul Tau; si patimesc pentru Tine, ca sa imparatesc intru Tine; si mor pentru tine, ca sa viez pentru Tine; ci, ca o jertfa fara de prihana, primeste-ma pe mine ceea ce cu dragoste ma jertfesc Tie. Pentru rugaciunile ei, ca un milostiv, mantuieste sufletele noastre.

Sursa: crestinortodox

Sfantul Atanasie Athonitul

Sf. Atanasie Athonitul

Sfantul Atanasie s-a nascut in Trapezunt in preajma anului 920, primind la botez numele de Avraam (Avramie). Ramas orfan din copilarie, a fost crescut de o monahie evlavioasa. Dupa moartea mamei lui, Avraam a fost dus la Constantinopol, la curtea imparatului Roman ce Batran. Acolo a fost dat la invatatura la scoala lui Atanasie, un renumit profesor de retorica. In scurt timp, priceperea lui a ajuns sa o egaleze pe cea a maestrului sau, astfel ca tanarul Avraam a devenit la randul sau profesor. In timpul sederii sale la Constantinopol, l-a cunoscut pe Sfantul Mihail Malein (12 iulie), egumenul unei manastiri de pe muntele Kyminas. Avraam i-a povestit Sf. Mihail despre viata lui si i-a descoperit dorinta lui de a intra in monahism. Mihail a inteles atunci ca Duhul Sfant il invatase multe despre mantuire pe tanarul Avraam. In timpul unora dintre convorbirile lor duhovnicesti, Sf. Mihail a primit si vizita lui Nichifor Foca, un ofiter din armata imperiala care avea sa devina mai tarziu imparat. Nichifor a fost profund impresionat de intelepciunea lui Avraam si l-a privit toata viata cu evlavie si cu dragoste.

Aprins de ravna pentru viata monahala, Avraam a lasat toate si a plecat la manastirea din Kyminas. Cazand la picioarele egumenului Mihail, s-a rugat sa fie primit in viata monahala. Acesta l-a primit cu bucurie si l-a tuns in monahism, schimbandu-i numele in Atanasie. Mai tarziu, in anul 958, parasind manastirea din Kyminas in cautarea unui loc mai insingurat, a ajuns la locul numit Melanos, la capatul MunteluiAthos, unde s-a asezat, departe de alte asezari monahale. Si-a propus sa se nevoiasca aici vreme de un an; dar in ultima zi a anului randuit, atunci cand a inceput sa se roage, deasupra lui a stralucit o lumina de nedescris, umplandu-l de bucurie negraita. Orice gand de plecare s-a risipit, iar din ochii lui au inceput sa curga rauri de lacrimi binecuvantate. Din acea clipa, Sfantul Atanasie a primit darul blandetii, si a inceput sa indrageasca locul nevointelor sale pe cat il urase mai inainte.

Sf. Ier. Antim Ivireanul

Sfantul Ierarh Antim Ivireanul

Intre vladicii care au inscris pagini stralucite in istoria Bisericii noastre se numara si mitropolitul Tarii Romanesti, Antim Ivireanul. S-a nascut in Iviria sau Georgia de azi, in jurul anului 1650, din parintii Ioan si Maria, primind la botez numele de Andrei. Inca din tinerete a cazut rob la turci, care l-au dus la Istanbul (Constantinopol). Se pare ca dupa ce a scapat din robie a trait in preajma Patriarhiei ecumenice, unde a invatat sculptura in lemn, pictura si broderia. In Istanbul a invatat limbile greaca, araba si turca. Probabil tot acolo s-a calugarit.

In jurul anului 1690, evlaviosul domn Constantin Brancoveanu l-a adus in Tara Romaneasca. Aici a invatat mestesugul tiparului de la fostul episcop Mitrofan al Husilor, care conducea in acel timp tipografia domneasca din Bucuresti. In octombrie 1691 a tiparit el insusi o carte greceasca, in care iscalea "Antim ieromonah". Dupa alegerea episcopului Mitrofan in scaunul vladicesc de la Buzau, Antim a ajuns conducator al tiparnitei domnesti de la Bucuresti. Acolo a lucrat pana in 1694, tiparind alte trei carti, intre care si o Psaltire romaneasca, cu versuri scrise de el in cinstea lui Constantin Brancoveanu, semn ca invatase bine limba noii sale patrii. In 1696 ieromonahul Antim s-a mutat in manastirea Snagov, unde a intemeiat o noua tipografie, fiind si egumenul acestei manastiri. La Snagov a stat pana in 1701, tiparind 15 carti, dintre care 5 in romaneste. Acum a tiparit un Liturghier greco-arab (1701), pentru trebuintele credinciosilor ortodocsi din indepartata Patriarhie din Antiohia Siriei. La Snagov ieromonahul Antim a deprins cu mestesugul tiparului si pe o seama de ucenici, dintre care cel mai de seama a fost Mihail Stefan (Istvanovici), care mai tarziu a tiparit carti la Alba Iulia si chiar in tara natala a lui Antim, adica in Iviria.

In anul 1701 Antim s-a reintors in Bucuresti. Din acel an si pana in 1705 a continuat aici sirul tipariturilor, editand un numar de 15 carti, intre care si un Ceaslov greco-arab (1702), tot pentru credinciosii din Patriarhia Antiohiei, Noul Testament in romaneste (1703) si altele.

Calitatile deosebite cu care era inzestrat ieromonahul Antim, ca si munca rodnica si neobosita pe care a depus-o inca din clipa venirii sale in Tara Romaneasca, l-au facut vrednic de a fi ales episcop al Ramnicului, la 16 martie 1705.

Sf. Mc. Filofteia

Sfanta Mucenita Filofteia

In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este pomenita Sfanta Mucenita Filofteia, ale carei moaste se gasesc la Curtea de Arges. Dupa anumite stiri privitoare la viata ei, aflam ca s-a nascut pe la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo, care pe atunci era capitala "imperiului romano-bulgar", intemeiat si condus o vreme de fratii Petru si Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele "Filofteia", care in greceste inseamna "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale vieti pamantesti. Se spune ca si mama viitoarei sfinte era romanca de neam, din sudul Dunarii si o femeie foarte evlavioasa. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu si de aproapele, faptele de milostenie, rugaciunile si postul si alte virtuti care trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin. Fiind copila inca, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mama, ramanand astfel orfana. Cu incredere in Dumnezeu, a ramas in casa parinteasca, respectand toate cele ce invatase de la mama ei, traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta.

Dar dupa o vreme tatal ei s-a recasatorit, luandu-si o femeie cu o viata cu totul diferita de cea a primei sale sotii. Era firesc atunci ca aceasta femeie sa n-o iubeasca pe Filofteia, obisnuita cu rugaciunea, cu postul si cu mila fata de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multa ura impotriva acesteia, mai ales cand se ducea la biserica sau cand se ruga si facea fapte de milostenie. In acelasi timp, cauta sa intarate si pe tatal blandei copile impotriva ei. Dar toate vorbele de ocara, bataile si muncile la care o punea tatal si mai ales mama ei vitrega, n-au putut s-o abata de la virtutile care ii impodobeau sufletul, mai ales de la faptele milosteniei. in inima ei se intiparisera cuvintele Mantuitorului: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecata: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa manamc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol am fost si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine " (Matei 25, 34-36). Intre altele, de multe ori cand ducea mancare tatalui ei la camp, o parte din ea o dadea unor oameni saraci.

Sf. Cuv. Parascheva de la Iasi

Sf. Cuv. Parascheva de la Iasi

Sfanta Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Dupa o vreme se retrage in pustie. Urmand sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.

Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca intr-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un inger i-a spus in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam scrie in Cazania sa: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".

Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.

A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditiei se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis "si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva" i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

Stefan cel Mare si Sfant

Stefan cel Mare si Sfant

Odraslit din pamantul Moldovei, maritul Voievod Stefan cel Mare a fost numit si cinstit din totdeauna de catre poporul dreptcredincios: bun, mare si sfant. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinta cu care a condus tara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi si tradatori, sfant pentru lucrarea lui intru apararea intregii crestinatati si zidirea unui mare numar de biserici si manastiri.

Dreptcredinciosul Voievod s-a nascut la Borzesti, din parintii binecredinciosi crestini voievodul Bogdan al II-lea si doamna sa Maria-Malina Oltea, aratandu-se din frageda copilarie cu deosebita dragoste fata de tara si credinta stramoseasca. Curand, dupa uciderea tatalui sau, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457. Incercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferinte, nu si-a pierdut niciodata nadejdea in Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie si-a purtat jugul vietii sale.

Stefan cel Mare si cel Sfant a luptat pentru apararea intregii crestinatati "pana la moarte" cu capul sau adica, "cu pretul vietii sale", cum arata in scrisoarea adresata principilor intregii crestinatati, chemandu-i la lupta sfanta de aparare a credintei crestine. 

Stefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruintele sale nu pe seama iscusintei mintii sale ci, cu smerenie pe seama voii si puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu in ajutor. Maritul Voievod a fost nu numai aparator, ci si marturisitor al credintei prin numarul mare de manastiri si biserici zidite, atat in Moldova cat si in Muntenia, Transilvania si Muntele Athos. Prin frumusetea si maretia acestor sfinte lacasuri, impodobirea lor cu pictura, inzestrarea lor cu cele necesare sfintelor slujbe, toate lucrate cu o maiestrie artistica neintrecute pana astazi, binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfant aduce inaintea lui Dumnezeu "slava poporului sau", adica a neamului nostru romanesc.

Ca om al rugaciunii, evlaviosul Voievod a cerut sfintitilor parinti sa se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru ostenii sai, pentru cei vii si pentru morti.

Sfintii Mucenici "doctori fara de arginti" Cosma si Damian (1 iulie)

Acesti sfinti au trait in marea cetate a Romei in zilele imparatului Carin, si erau frati, iar cu mestesugul doctori, vindecand nu numai oameni, ci si dobitoace. Ei cereau ca plata de la cei ce se lecuiau doar credinta si marturisirea in Hristos, si nimic altceva. Fiind ei parati la imparatul, ca fac vindecarile cu mestesug fermecatoresc, si nevrand sa se lepede de Hristos, ci mai vartos inca si pe imparatul Carin l-au mantuit din paganatate, fiind tamaduit de dansii. Caci acesta, spaimantandu-i cu grele chinuri, i s-au desfacut grumajii de i s-a intors obrazul la spate. Si pentru aceasta cei ce se aflasera acolo au crezut in Hristos pe Care si imparatul cu toti ai casei lui L-a marturisit. Atunci imparatul a eliberat pe sfinti, trimitandu-i cu cinste la locul lor. Dupa aceea dascalul lor, cel ce i-a invatat mestesugul doctoriei, pizmuindu-i si luandu-i, s-a suit cu dansii intr-un munte facandu-se a merge ca sa culeaga ierburi de leacuri. Si acolo sculandu-se i-a ucis cu pietre. 

Sursa: calendar-ortodox

Viata Sf. Ier. Nectarie de Eghina (Taumaturgul)

Sf. Ier. Nectarie din Eghina

La varsta de douazeci de ani, tanarul Anastasie se stabileste in insula Hios, povatuit de Duhul Sfant, unde preda religia la o scoala de copii. Apoi, fiind chemat de Hristos, intra in nevointa monahala in vestita chinovie, numita "Noua Manastire", primind tunderea monahiceasca la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazar. Mai târziu, la tunderea in marele si ingerescul chip al schimniciei, avea sa primeasca numele de Nectarie, pe care l-a purtat tot restul vietii.
Dupa ce termina studiile teologice la Atena, in anul 1885, Nectarie a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot si apoi mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxa din Libia superioara. Mai multi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar al patriarhiei, predicator la biserica Sfantul Nicolae din Cairo, capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor si povatuitor de suflete, fiind daruit de Dumnezeu cu multa rabdare, smerenie si blandete. De aceea era mult cautat de credinciosi si iubit de toti.

Vazand diavolul ca nu-l poate birui cu mandria si iubirea de sine a incercat sa-l loveasca pe fericitul ierarh Nectarie cu alta arma tot asa de periculoasa, adica cu invidia si gelozia din partea celorlalti ierarhi si slujitori ai Bisericii de Alexandria, vorbindu-l de rau catre patriarh, cum ca doreste sa-i ia locul. Aceasta a tulburat pe toti si a facut sa fie eliberat din slujirea arhiereasca in care se afla.
Cerandu-si iertare de la toti, a dat slava lui Dumnezeu, caci si cu dansul s-a implinit cuvantul Mantuitorului, Care zice: Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea (Matei V,11). Apoi s-a retras la Atena, in anul 1891, sarac, defaimat de ai sai si nebagat in seama, avand toata nadejdea numai in Dumnezeu si in rugaciunile Maicii Domnului. Aici a fost cativa ani predicator, profesor si director al unei scoli teologice pentru preoti, pana in anul 1894, reusind sa formeze duhovniceste multi tineri iubitori de Hristos, pe care ii hranea cu cuvintele Sfintei Evanghelii si cu scrierile Sfintilor Parinti. Apoi facea slujbe misionare in parohiile din jurul Atenei.

In taina inimii sale, fericitul Ierarh Nectarie era un adevarat isihast si un mare lucrator al rugaciunii lui Iisus, care ii dadea multa pace, bucurie, blandete si indelunga rabdare. Cu aceste arme el biruia neincetat pe diavoli, crestea duhovniceste pe cei din jurul sau si avea intotdeauna pace si bucurie in Hristos, nebagand in seama defaimarea si osandirea celor din jurul sau.
Dorind la batranete sa se retraga la mai multa liniste, a construit intre anii 1904 - 1907, cu ajutorul multor credinciosi si ucenici, o frumoasa manastire de calugarite in insula Eghina din apropiere, randuind aici viata desavarsita de obste, dupa traditia Sfintilor Parinti.

Sfantul Ierarh Leontie - episcopul Radautilor

Sfantul Ierarh Leontie

Acest purtator de Dumnezeu Leontie s-a nascut din parinti drept-maritori crestini in orasul Radauti la inceputul sec. al XIV-lea. Inca din pruncie, dus de parinti la biserica, a fost cuprins de o mare dragoste fata de casa lui Dumnezeu unde, mai apoi, mergea zilnic si asculta cu toata luarea aminte intreaga slujba dupa care zabovea, cautand sa se apropie cat mai mult sufleteste de cuviosii parinti calugari, ostenitori si slujitori sfintiti la aceasta catedrala voievodala.

Parintii din obstea catedralei vazandu-l cu atata dragoste pentru casa lui Dumnezeu, pentru sfintele slujbe, l-au primit in obstea lor unde, fericitul Leontie in toate cele randuite ca ascultare, arata ravna si smerenie.

Pentru viata lui duhovniceasca a fost calugarit primind numele de Lavrentie. Ravna lui pentru nevointele duhovnicesti tot mai mult sporea. Luand binecuvantare de la staretul obstei, s-a indreptat catre un loc sihastresc, nu departe de Putna, unde erau cativa sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, afland de aceasta vatra sihastreasca cu randuiala prea frumoasa, a mers si a sfintit biserica acelui schit si odata cu aceasta a hirotonit in preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen, potrivit si dorintei acelei obsti.

Aici, in aceasta cuvioasa obste vine sa se nevoiasca si cuviosul Daniil Sihastrul sub povata parintelui sau duhovnicesc Lavrentie.

Infiintandu-se scaun episcopal la Radauti, in timpul Voievodului Alexandru cel Bun, nu dupa multa vreme, Cuviosul Lavrentie este chemat la inalta vrednicie si infricosatoarea raspundere a arhieriei. Primind darul arhieriei nu a incetat nici o clipa nevointele sihastresti, in chilia salasului sau episcopal. Veghind la pastrarea randuielilor canonice, pazind scumpatatea si pogoramantul in toate cate le randuia spre zidirea Bisericii lui Hristos, Sfantul Ierarh Leontie cu intelepciune, smerenie si daruire s-a nevoit spre folosul cel mantuitor al pastoritilor sai sufletesti.